Leo Strizu a reacționat după ce a fost surprins la biserica din baza FCSB-ului
articol scris de Digi Sport04.12.2022, 13:28
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Leo Strizu (55 de ani) a vorbit, la conferința de presă organizată înaintea partidei cu CS Mioveni, care se va juca luni, 5 decembrie 2022, pe Arena Națională, cu CS Mioveni, și despre ritualul său din baza roș-albaștrilor.
- FCSB - CS Mioveni, din etapa 19 a Ligii 1, programat luni, 5 decembrie 2022, de la ora 19:00 pe Arena Națională, va fi în direct la Digi Sport 1, precum și în format Live Text&Video pe digisport.ro. Meciul va putea fi urmărit și în Aplicația Digi Sport.
Antrenorul cu licență Pro de pe banca vicecampioanei Ligii 1 merge la biserica construită de Gigi Becali (64 de ani) înaintea fiecărei ședințe de antrenament.
”Prietenia mea cu anumiți preoți, parohi, este strict personală. Eu merg la biserică de când eram jucător. Nu mă duc doar la biserica de la bază. Mă trezesc dimineață și cer binecuvântarea preotului.
Nu aș vrea să întru în amănunte și nu vreau să impresionez pe nimeni”, a spus Strizu, în cadrul conferinței de presă, organizată duminică.
Ritualul pe care îl are Leo Strizu înainte de fiecare antrenament al FCSB-ului
Înainte de fiecare ședință de pregătire a celor de la FCSB, Leo Strizu merge la biserica construită de Gigi Becali în baza de la Berceni, pentru a se ruga. Acesta speră în rezultate bune la echipă în perioada următoare.
”Nu pot să stau mult deoarece am treabă și vă rog să nu insistați. Eu merg de fiecare dată, când vin în această bază, la antrenamente, la preot ca să îmi dea binecuvântarea.
Mă rog pentru binele familiei și pentru antrenamentele la care particip. Am mare încredere în Dumnezeu și în forțele noastre că vom reuși să facem rezultate foarte bune”, a spus Leo Strizu, potrivit ProSport.
Cât câștigă Leo Strizu la FCSB
Strizu se află de mai mulți ani la clubul patronat de Gigi Becali, iar tehnicianul a lucrat în cea mai mare parte a timpului la academia bucureștenilor. Acum, antrenorul a fost promovat la prima echipă a FCSB-ului, însă fostul atacant primește cel mai mic salariu din Liga 1.
Potrivit Fanatik, Leo Strizu este remunerat cu doar 1.000 de euro lunar la FCSB, o sumă mică dacă ar fi să ne raportăm la cât încasează Dan Petrescu sau Mirel Rădoi, antrenorii contracandidatelor din ultimii ani la câștigarea campionatului.
Totodată, sursa citată mai notează că Strizu are un salariu mai mic și față de perioada în care activa la echipa secundă a roș-albaștrilor, acolo unde câștiga 2.000 de euro lunar.
Etichete: leo strizu , fcsb mioveni , leo strizu antrenor fcsb , leo strizu fcsb , leo strizu biserica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții