Leo Grozavu acuză după remiza dintre Poli Iași și Dinamo: ”Suntem singura echipă dezavantajată!”
articol scris de Digi Sport03.03.2024, 17:57
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Leo Grozavu (56 de ani) nu s-a aflat pe banca tehnică la partida dintre Poli Iași și Dinamo, încheiată cu o remiză, scor 0-0, în etapa cu numărul 29 din SuperLiga României.
Tehnicianul a fost suspendat de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal și nu va sta pe banca moldovenilor nici la ultimul meci din sezonul regulat pe care Poli Iași îl va disputa în compania celor de la Oțelul Galați.
Leo Grozavu: ”Va fi o luptă acerbă în primele cinci etape din play-out!”
La două zile după partida din Copou, Leo Grozavu a explicat de ce a suferit Poli Iași în duelul contra ”Câinilor Roșii”. Tehnicianul consideră că programul încărcat al moldovenilor, dar și unele absențe din lot au afectat prestația echipei sale.
”N-am mai fost cei care mă așteptam să fim. Până la urmă, să fiu corect, am câștigat un punct. Altădată spuneam că am pierdut două puncte, dar de data asta chiar am câștigat un punct.
A fost o primă repriză echilibrată, în care am reușit să rămânem agresivi și să nu lăsăm adversarul să joace. Când am luat mingea, am avut posesia fără să fim periculoși, dar chiar și așa am avut o situație bună de a marca.
A fost și o săptămână foarte grea. Probabil suntem singura echipă dezavantajată din punctul ăsta de vedere. Programul a fost infernal. În șase zile, am avut trei jocuri, cu cea mai lungă deplasare din campionat și cu unii dintre jucătorii de bază indisponibili. Nu e ușor. Suntem mulțumiți. Mi-aș fi dorit mai mult, dar una peste alta, suntem pe plus”, a spus Leo Grozavu, conform sptfm.ro.
Antrenorul moldovenilor este de părere că totul se va decide în play-out, unde este convins că se vor da lupte crâncene între echipele care își doresc să scape de pericolul retrogradării.
”Totul se va decide la play-out. Spun asta de vreo cinci etape. Atunci va începe adevăratul campionat. Până atunci, toate echipele încearcă să-și asigure o zestre cât mai mare de puncte pentru a fi liniștite în play-out. Dacă prinzi o formă bună, sunt absolut convins că în trei-patru etape poți să fii liniștit pentru tot restul play-out-ului. Va fi o luptă acerbă în primele cinci etape”, a adăugat Grozavu.
VIDEO Rezumatul partidei Poli Iași - Dinamo 0-0
Etichete: dinamo , poli iasi , leo grozavu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții