Leo Grozavu a explicat de ce numirea sa la Dinamo a picat

Leo Grozavu a dezvăluit cine s-a opus venirii lui: "Dinamo nu se refuză, dar nici nu pot să accept orice condiţii!"

27.07.2019, 15:24
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Leo Grozavu a fost la un pas să fie antrenorul lui Dinamo, însă nu a putut împăca pe toată lumea. Antrenorul de 51 de ani se înţelesese cu managerul general al clubului, Florin Prunea, dar finanţatorul Ionuţ Negoiţă a avut ultimul cuvânt.

Chiar dacă erau puse la punct toate detaliile, Negoiţă nu a acceptat o clauză prin care noul tehnician primea un răgaz de 6 luni pentru a pune echipa pe roate.  

"Nu s-a concretizat nimic. Nu am ajuns la un acord, îmi pare rău! Dinamo nu se refuză, dar nici nu pot să accept orice condiţii! În momentul în care mergi undeva şi nu eşti dorit de toată lumea, e  foarte greu să reuşeşti.

Nu am vrut doar să-mi trec Dinamo în CV! Am vrut să fac ceva pentru Dinamo. Am fost susţinut de Florin Prunea, chiar a insistat să facem treabă bună împreună, dar au fost multe lucruri care m-au făcut să devin sceptic," a declarat Leo Grozavu într-o intervenţie la Digisport Special.

Leo Grozavu a spus că suporterii nu erau împotriva lui

Grozavu se înţelesese asupra salariului lunar - 9.000 de euro, dar și asupra unui bonus consistent dacă va duce echipa în play-off. În egală măsură, a acceptat să colaboreze cu stafful lui Eugen Neagoe. Antrenorul a mărturisit că numirea sa ar fi putut duce chiar la o împăcare cu fanii, după ce primise semnale pozitive. 

"La Dinamo, dacă suporterii vor să decidă destinul clubului, e mai greu. Mi-am petrecut 6 ani din viaţă la Dinamo, ştiu ce înseamnă Dinamo, ştiu ce se doreşte la Dinamo, nu era o problemă să preiau echipa.

Dar nu pot să mulţumeşti pe toată lumea, de unii eşti contestat, de alţii adulat. Rolul meu era ca Dinamo să renască. Am avut reacţii pozitive din partea suporterilor" a precizat Grozavu.

Cine este Leo Grozavu

Leo Grozavu a fost și jucătorul lui Dinamo în perioada 1992 - 1998. După ce s-a retras din activitate, acesta a antrenat echipe precum Universitatea Cluj, Botoșani, Gaz Metan, Poli Timișoara sau Petrolul Ploiești.

Grozavu s-a despărțit de Petrolul în octombrie 2018 în contextul rezultatelor sub aşteptări obţinute de către echipa prahoveană în prima parte a sezonului 2018-2019 al Ligii 2, precum şi a ratării unuia dintre cele două obiective propuse, anume calificarea în fazele superioare ale Cupei României.

Etichete: ionut negoita , florin prunea , eugen neagoe , leo grozavu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dan Șucu a avut nevoie de doar ZECE minute! Decizia luată în privința lui Mario Balotelli

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

Nota primită de Radu Drăgușin, după nebunia cu NOUĂ goluri din Tottenham - Liverpool. Ce au scris englezii

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Pancu l-a auzit pe Șumudică și nu s-a abținut: ”Nu se poate! Nu s-a întâmplat niciodată la echipa asta”

Fără precedent: Drăgușin, ZERO! După ce Tottenham a încasat 6 goluri, l-au ”mitraliat”: ”Nu se poate descrie cât de slab a fost”

Nota lui Andrei Rațiu! A jucat 96 de minute în La Liga, contra celor de la Betis

Marius Șumudică a anunțat TREI transferuri la Rapid! ”Ținta numărul 1” e din SuperLigă + Doi jucători din Serie A

Citeşte şi

Vrea să plece de la FCSB și e dorit de o altă echipă din SuperLigă

Exclusiv Eddy Gnahore a ajuns pe lista Rapidului, iar Florin Prunea s-a pronunțat: ”100%”

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”