Lecţie pentru toţi! Dorit de o mare echipă a Europei, care oferă 15 milioane pe el, Man a reacţionat superb
07.04.2018, 22:10SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Deşi este în atenţia lui AS Roma, Dennis Man rămâne cu picioarele pe pământ şi se concentrează exclusiv pe ce are de făcut la FCSB.
Dennis Man a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lui Dică în prima parte a campionatului. În acest moment, are mici sincope în joc, fiind destul de inconstant, însă impresia bună lăsată în toamnă l-a adus pe radarul mai multor echipe.
Iniţial s-a vorbit despre faptul că Şahtior îl urmăreşte, pentru ca de curând să existe informaţii că şi Roma şi-a trimis scouteri pentru a-l monitoriza. Deşi îl măguleşte interesul grupării din Cetatea Eternă, Man pare extrem de cerebral şi se gândeşte exclusiv la ce are de făcut în tricoul roş-albastru. Deocamdată e încă tânăr şi nu a arătat foarte multe în fotbal, astfel încât să se vorbească de o asemenea mutare.
”Vreau să îmi văd de treaba mea aici, mai am contract încă cinci ani şi mai am mult de muncit şi multe meciuri de jucat pentru a acumula experienţa necesară ca să joc afară. Sunt jucători foarte buni acolo, experimentaţi, care au jucat atâţia ani la nivel înalt. Cred că mi-ar fi greu acum să merg acolo să joc. Important este că eu sa stau aici şi să demonstrez mai întâi aici că sunt un jucător valoros”, a spus Man.
Există informaţii că italienii au propus 15 milioane de euro pentru Man, dar Becali a refuzat. Ulterior, el i-a mărit salariul fotbalistului, crescându-i totodată şi clauza de reziliere.
”Au fost nişte discuţii acum câteva luni care s-au înfundat. Atunci avea clauză de 70 de milioane de euro, acum i-am crescut-o la 100 de milioane. Avea salariu de 3.000 de euro, acum are 13-15.000 de euro. El e deja jucător consacrat. Nu discut despre Man pentru că nu e de vânzare, eu voiam să mă agăţ de o sumă, discutam despre 15 milioane de euro. Acum nu mai discut nici despre sume de acest gen, e un jucător care prinde echipa naţională la 19 ani. După ce joacă doi ani în Champions League, dă cinci, şase goluri la naţională, dă goluri în Champions League, atunci îl dăm", a explicat Becali.
Transferat în 2016, de la UTA, Dennis Man a devenit jucător de bază la FCSB în acest sezon, în care se numără printre golgheterii echipei. Fotbalistul de 19 ani are 8 goluri în Liga 1 şi 10 în toate competiţiile.
Următorul meci în care fotbalistul FCSB poate să strălucească e luni seară, contra Craiovei. Partida de pe Arena Naţională va începe la 20:45 şi va fi transmisă în direct de Digi Sport 1, dar va putea fi urmărită în format LIVE VIDEO şi TEXT şi pe digisport.ro.
Etichete: man , man fcsb , transfer man , man transfer fcsb , man as roma , as roma man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții