Laurențiu Reghecampf știe cum o poate învinge pe Farul: ”Eu am experienţă”
articol scris de Digi Sport24.08.2023, 16:24
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Farul și Universitatea Craiova se întâlnesc duminică, de la ora 21:30, în cadrul etapei a șaptea din SuperLiga României.
Partida de la Ovidiu se vede în direct la Digi Sport 1, LIVE VIDEO pe digispor.ro, dar și pe aplicația Digi Sport de către abonații RCS-RDS.
Laurențiu Reghecampf știe cum o poate învinge Universitatea Craiova pe Farul: ”Eu am experienţă”
Cu doar câteva zile înaintea întâlnirii contra campioanei României, Laurențiu Reghecampf a prefațat partida de pe stadionul din Ovidiu.
Pe lângă faptul că tehnicianul a anunțat că tot lotul este pregătit de meci, acesta a vorbit și despre partida celor de la Farul din Conference Leaguea.
„Ne aşteaptă un meci important şi dificil, ştim exact ce ne aşteaptă, echipa campioană, dar mergem să ne câştigăm cele trei puncte. Le doresc mult succes în Conference League. Va fi un meci diferit faţă de cele disputate până acum de noi, sperăm să ne descurcăm, avem toţi jucătorii apţi şi sper să facem un 11 bun, care să se impună. Nu ştiu cât de spectaculos va fi, depinde şi de abordarea lor, mai ales că ei vor avea şi un meci în cupele europene până atunci. Este plăcerea fiecărui jucător să joace meciuri în cupele europene, dar şi să întâlneşti Universitatea Craiova, există orgolii când se întâlnesc cu noi, jucătorii se concentrează mai bine, e mai dificil când nu ai meciuri cu miză.
E bine pentru ei că au mai multe meciuri decât noi, dar şi dificil, pentru că există oboseala. Însă Farul are un lot numeros şi cu un rezultat bun în Europa vor avea un moral şi mai bun şi se vor mobiliza duminică. Eu am experienţă cu aceste meciuri europene şi jucătorii fac faţă în campionat după ce evoluează în Europa. Farul este periculoasă la fiecare fază, are calitate foarte bună, un antrenor cu mare experienţă, care ştie să-şi motiveze jucătorii foarte bine, jucătorii lor sunt pregătiţi şi ştiu ce au de făcut. Dacă nu vom intra concentraţi, ne va fi foarte greu. Din punctul meu de vedere, echipa campioană are un lot foarte bun, fac faţă indiferent de jucătorii care intră pe teren. Farul capătă experienţă internaţională şi pe termen lung îi va ajuta foarte mult. Nu există echipa a doua la Farul, există numai jucători care fac parte din lotul lor şi fac faţă la orice meci”, a declarat Reghecampf.
Cele trei motive pentru care Mihai Rotaru refuzat ca partida Farul - Universitatea Craiova să fie amânată
Campioana României s-a calificat în play-off-ul UEFA Conference League și a cerut ca partida contra ”Juveților” să fie amânată, însă oltenii au refuzat acest lucru.
La scurt timp după refuz, Mihai Rotaru a dezvăluit și cele trei motive pentru care nu a dorit ca meciul dintre Farul și echipa pe care o patronează să se dispute la o altă dată.
„Primul motiv pentru care refuzăm această cerere de amânare e că noi în 4 săptămâni și două zile am avea un singur meci. Noi am juca mâine, apoi nu jucăm cu Farul, jucăm cu FCSB și apoi iar două săptămâni stăm. Ar fi 31 de zile fără meci, poate chiar 33 în funcție de cum ne-ar programa cu Sepsi. Ceea ce pentru un început de campionat, să faci chestia asta, iar apoi să joci din 3 în 3 zile... E ceva inacceptabil
În răspunsul nostru pe care l-am dat LPF-ului ne întrebăm de ce nu au cerut amânarea cu Rapid. Pentru că i-ar ajuta mai mult. Ca să facă acum o pauză de recuperare, că joacă primul meci acasă, să-și asigure un rezultat mai bun în meciul tur. Cred că Rapidului i-ar și conveni, pentru că ar avea și ea mai mult timp să se așeze. Nu era târziu, nu are importanță dacă ești la două sau la 7 zile de acel meci. E regulamentar. E doar nevoie de acordul ambelor cluburi, iar noi deja ne-am opus”
Ei au justificat data doar că se află la 4 zile de meciul cu Andorra, dar n-au mai zis că e la două zile de meciul U21. Iar lui Hagi îi e mult mai ușor să acopere regula U21, el având profil de academie, noi nu. Anul trecut, când aveam 6 jucători eligibili, era altceva. Acum, când avem Danciu și Baiaram, nu mai e așa simplu. Noi poate nici nu am fi avut jucător U21, pentru că nu ar fi avut 48 de ore până la meci”, a declarat Mihai Rotaru, potrivit GSP.
Etichete: gica hagi , laurentiu reghecampf , universitatea craiova , superliga , farul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții