Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi / Foto: Sport Pictures

Exclusiv Laszlo Dioszegi: "Am vorbit cu un avocat". Când ar urma să primească Sepsi răspunsul din partea TAS

articol scris de Digi Sport
11.03.2023, 10:48
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

La o lună de la evenimentele care au avut loc la Sf. GheorgheComisia de Recurs din cadrul FRF a decis ca duelul să se rejoace, asta după ce Sepsi câștigase în primă fază la "masa verde".

Sepsi contestă decizia la TAS. Când este așteptat răspunsul

Imediat după decizia forului național, oficialii lui Sepsi au anunțat că vor merge la TAS pentru a-și căuta dreptatea. Între timp, Laszlo Dioszegi a anunțat că formația covăsneană a făcut deja primii pași în acest sens și așteaptă un răspuns din partea Tribunalului de la Lausanne, care ar urma să fie dat în perioada august - septembrie.

"Jucăm meciul fără probleme. Dar, concomitent, mergem la TAS ca să vedem dacă am avut dreptate sau nu. Nu se mai schimbă clasamentul, dar vrem să vedem dacă adevărul este la noi sau la Craiova. Noi o să primim răspunsul în august - septembrie, deja am vorbit cu un avocat. Nu ne îndreptăm împotriva nimănui.

Timpul ne presează, în două luni se termină campionatul. Interesul nu este să schimbăm campionatul, ci să vedem dacă am avut dreptate sau nu. Eu întotdeauna am considerat că e bine să jucăm pe teren. Dacă nu reușim să intrăm în play-off, atunci U Craiova a meritat să fie acolo.

Vrem doar să vedem dacă avem dreptate și să stopăm scandările rasiste și xenofobe. Mergem la TAS doar din acest motiv. În 21 de zile o să depunem plângerea, iar în două - trei luni o să primim răspuns. Nu e absolut nicio problemă dacă procesul o să dureze. Vrem să atragem atenția că aceste lucruri nu sunt de folosul României, nici dintr-o parte și nici din cealaltă", a spus Dioszegi, la Digi Sport Matinal.

Adrian Mititelu: "Sunt mulțumit. Cred că TAS nu va avea niciun efect"

În direct la Digi Sport, Adrian Mititelu (54 de ani), patronul de la U Craiova 1948, a comentat decizia Comisiei de Recurs a FRF.

"Sunt mulțumit. Suntem cel puțin 50-50 cu Sepsi în acest moment (n.r. - în lupta pentru play-off). E o decizie firească, în concordanță cu restul țărilor civilizate și cu regulamentul. Nu era un motiv ca meciul să nu mai continue. S-a creat o confuzie. Acest meci se putea disputa fără probleme. Niciun jucător nu a spus că nu mai poate să joace.

Arbitrul trebuie să consulte căpitanii echipelor. Recursul a zis ca mine, mi-a dat dreptate. Nu vorbim despre rasism. Din punct de vedere al termenilor legali, rasismul e una, iar xenofobia e altceva. Xenofobia se pedepsește foarte drastic. Ca dovadă, au rămas în picioare cele șase etape fără spectatori. Nu e simplu. Galeria U Craiova 1948 nu va mai face niciodată asta în viitorul apropiat.

Cea mai bună sancțiune este să ne referim la subiecții principali, galeriile. Dacă le iei sectorul rezervat special pentru ei, i-ai terminat. Așa curățăm fotbalul de aceste aspecte, dar păstrăm oamenii la meci.

Dacă în Franța, la un derby, fotbalistul a primit o sticlă în cap și i s-au scandat. E foarte ușor să evacuezi. E un pâlc de oameni, în două minute erau evacuați. Eu zic că nu putem fi mai catolici decât Papa. Noi nu suntem de vină pentru ce se strigă. Nu suntem de vină pentru ce au făcut ungurii în '40 în Ardeal.

Sunt eu de vină pentru niște reminiscențe ale trecutului? Comisia de Recurs mi-a dat dreptate. Eram oaspete. Ce pârghie aveam noi să îi evacuăm pe acești indivizi? Domnul Dioszegi putea da o dispoziție scrisă, iar în 3 minute Jandarmeria o punea în aplicare.

Chiar îl rog pe domnul Dioszegi să meargă la TAS. Sunt curios cum va aborda TAS-ul problema. Cred că nu va avea niciun efect. În două luni se termină și Liga 1. Ce urgență să mai fie, dacă deja începe play-off-ul? Mă duceam la TAS, dar doar pentru dreptate", a spus Adrian Mititelu, în cadrul emisiunii Fotbal Club.

Etichete: liga 1 , sepsi , laszlo dioszegi


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Volodimir Zelenski nu s-a abținut: gluma făcută, cu trimitere la ajutorul militar al Londrei pentru Ucraina

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Pancu l-a auzit pe Șumudică și nu s-a abținut: ”Nu se poate! Nu s-a întâmplat niciodată la echipa asta”

Fără precedent: Drăgușin, ZERO! După ce Tottenham a încasat 6 goluri, l-au ”mitraliat”: ”Nu se poate descrie cât de slab a fost”

Nota lui Andrei Rațiu! A jucat 96 de minute în La Liga, contra celor de la Betis

Marius Șumudică a anunțat TREI transferuri la Rapid! ”Ținta numărul 1” e din SuperLigă + Doi jucători din Serie A

Citeşte şi

Video Reacția lui Valentin Suciu, după 0-0 cu 'U' Cluj. Ce a spus despre eventualele plecări de la Sepsi

”Sunt pisălog”. Concluziile lui Ioan Ovidiu Sabău, după ce U Cluj a obținut doar un egal cu Sepsi

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”