Laszlo Balint, ofertat de două cluburi din SuperLiga României: ”Stau în picioare și acum!”
articol scris de Digi Sport21.02.2024, 16:39
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Laszlo Balint (44 de ani) este liber de contract din aprilie 2023, de la despărțirea de UTA Arad.
Antrenorul a mărturisit că profită de această perioadă pentru a se pregăti cât mai bine. Totodată, Balint a transmis că își dorește să revină cât mai repede la antrenorat.
Laszlo Balint a refuzat două oferte din SuperLigă
Tehnicianul a purtat discuții cu mai multe cluburi din SuperLiga României, iar două dintre ele au venit și cu oferte concrete, însă Balint a decis să nu semneze în cele din urmă pentru că și-ar dori să preia o echipă de la începutul sezonului.
Totodată, Laszlo Balint a negociat și cu un club din Iran.
”Din fericire, au fost foarte multe discuții. Unele dintre ele au ajuns la nivelul unor oferte concrete. Am considerat, la momentul respectiv, că nu sunt ofertele care trebuie pentru mine. Este o situație puțin delicată când ți se propune să preiei o echipă în timpul campionatului. Există destul de multe riscuri pe care trebuie să ți le asumi ca antrenor.
Ofertele au fost din SuperLiga. Am spus mai demult că e o perioadă în care simt și îmi doresc să evoluez la nivelul SuperLigii. Eu zic că am parcurs pașii corecți în această meserie. Chiar simt că pot și că am multe de spus la nivelul SuperLigii. De aceea am spus în ultimul timp că îmi doresc să antrenez la nivelul SuperLigii sau în străinătate.
Din SuperLigă au fost două echipe care au venit cu intenții concrete. Din varii motive, nu s-a ajuns la o colaborare efectivă. Dar am avut și o ofertă concretă din străinătate, plus multe alte discuții. Două dintre ele stau în picioare chiar și în aceste momente”, a spus Laszlo Balint, conform sptfm.ro.
- În cariera sa, Laszlo Balint le-a mai antrenat pe Tarlungeni, Academica Clinceni, ASA Tg. Mureș, Csikszereda, Sportul Snagov, Metaloglobus, UTA Arad și Universitatea Craiova.
Laszlo Balint: ”Nu e o perioadă plăcută, dar e o perioadă asumată!”
”E clar că nu e o perioadă plăcută, dar e o perioadă asumată. În momentul în care acceptăm să practicăm această meserie, trebuie să acceptăm și astfel de perioade.
Am rămas foarte conectat la tot ce înseamnă fotbalul românesc. Urmăresc absolut toate meciurile pe care le pot urmări. Sunt foarte multe informații pe care le putem extrage din această perioadă”, a mai spus Laszlo Balint.
Etichete: universitatea craiova , oferte , superliga , uta arad , laszlo balint
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții