Laszlo Balint a semnalat marea problemă a UTA-ei, după înfrângerea cu Gaz Metan
articol scris de Digi Sport23.01.2022, 19:36
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
UTA Arad a debutat cu o înfrângere în 2022, 0-1 cu Gaz Metan Mediaș.
La finalul partidei, Laszlo Balint, antrenorul formației arădene, a transmis că UTA nu mai poate încheia pe un loc de play-off sezonul regular după această înfrângere și a transmis că principala problemă a echipei din acest sezon este lipsa eficienței la finalizare.
VIDEO cu rezumatul meciului UTA Arad - Gaz Metan Mediaș 0-1:
Laszlo Balint a semnat marea problemă a UTA-ei, după înfrângerea cu Gaz Metan
”Credem în continuare în potențialul nostru, chiar dacă obiectivul de play-off a dispărut. Cred că echipa nu a jucat rău, chiar dacă a pierdut. Avem mare nevoie de o victorie pentru a ne descătușa.
Avem nevoie de victorii. N-ai cum să ai constanță dacă nu marchezi, dacă nu ești eficient la finalizare. Noi avem ocazii.
Și cu CFR am ratat exasperant. Stăm în jumătate adversă, arătăm calitate, ajungem în situații de finalizare, dar nu marcăm. E o problemă”, a spus Laszlo Balint.
UTA Arad, cinci puncte în spatele ultimului loc de play-off
După înfrângerea cu Gaz Metan, UTA a rămas cu 27 de puncte, acumulate în 22 de runde, și este pe locul nouă în Liga 1.
Formația antrenată de Laszlo Balint este la cinci puncte în spatele ultimului loc de play-off, ocupat de Farul, care are și un meci mai puțin disputat.
Etichete: laszlo balint
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții