Video Exclusiv La UTA, Ilie Poenaru are toți banii pe mână: "El aduce jucători, el îi schimbă, nu mă interesează"
articol scris de Digi Sport10.07.2022, 12:37
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
UTA Arad își caută noi proprietari sau asociați, însă actuala conducere se mândrește cu modelul implementat deja la club.
Arădenii funcționează după modelul britanic, iar antrenorul este manager. O spune asociatul principal, Alexandru Meszar, care este și membru fondator al actualei asociații.
La UTA, Ilie Poenaru are toți banii pe mână: "El aduce jucători, el îi schimbă, nu mă interesează"
"E total diferit ce se întâmplă la noi. Antrenorii care au fost în acest deceniu la UTA au fost manageri. Asociații, conducerea nu se implică deloc în transferuri, în alcătuirea primului 11.
I se acordă un buget antrenorului, el îl manageriază, el își aduce jucătorii pe care îi dorește și răspunde pentru rezultate. El are o responsabilitate foarte mare. El știe pe cine aduce, pe cine schimbă, și cât îi dă, are un buget limitat, iar dacă se încadrează în buget, nu ne interesează.
Aceste transferuri sunt ale lui lie Poenaru, cu acordul nostru, dar sunt ideile lui, noi nu am venit cu sugestii", a spus Alexandru Meszar, într-un interviu acordat în exclusivitate jurnalistului Digi Sport Marian Codirlă.
Alexandru Meszar: "Mai vrem un atacant. Nu are nimeni din România"
Astfel, după ce a avut parte de diverse probleme financiare la ultimele două echipe antrenate, Academica Clinceni și Gaz Metan Mediaș, Ilie Poenaru are acum la dispoziție tot bugetul, pentru a-și construi echipa.
"Eu nu vreau să ajungem ca asociații să aibă jucători, să zică că 'pe ăsta l-am adus eu, pe ăla l-ai adus tu'. Astfel, antrenorii sunt mulțumiți pentru că nu mai au presiune. Fiecare antrenor pe care l-am avut studiază jucători nopți întregi, luni întregi și apoi nu reușim să-l aducem.
Acum s-a încadrat în buget, mai avem și o rezervă și vrem să mai aducem un jucător. Mai vrem un atacant, ceea ce nu are nicio echipă din România și nici în națională nu sunt atacanți. Îl găsim greu", a spus Meszar.
- Ilie Poenaru s-a înțeles cu UTA încă din luna mai.
- UTA a revenit în Liga 1 în vara lui 2020.
Etichete: alexandru meszar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții