La Mioveni este înghesuială, pe Ghencea joacă doar CSA Steaua
articol scris de Digi Sport28.07.2022, 11:31
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gazonul stadionului din Mioveni al echipei din localitate se dovedeşte de mai mulţi ani unul dintre cele mai bune din ţară.
Dovadă că, deşi sezonul trecut Rapid a jucat o mulţime de meciuri, inclusiv derby-ul cu Dinamo, iar în acest debut de sezon oaspete este FC Voluntari, terenul se prezintă şi acum în condiţii foarte bune.
Întrebat cum este posibil ca pe o arenă care aparţine statului, prin Primăria din Mioveni, pot fi primite şi alte echipe, contra cost, iar pe Ghencea să nu poată juca decât echipa Ministerului Apărării, Steaua, primarul localităţii argeşene a fost scurt.
- FCSB a făcut în mai multe rânduri solicitare să joace pe Stadionul Steaua, dar niciuna dintre iniţiative nu a primit răspuns afirmativ.
Primarul din Mioveni a explicat de ce acceptă să joace şi alte echipe pe Stadionul Orăşenesc
"Eu răspund într-un singur mod. Respect legea. Dacă plăteşte, la Mioveni poate să joace oricine. Aţi văzut că a jucat Voluntari, probabil o să joace şi etapa viitoare, noi am ajutat şi Rapidul.
Iar din iarnă, pentru un an sau doi va juca şi FC Argeş aici pentru că-şi vor face stadion. Eu atât am de spus", a comentat Ion Georgescu la Pro Arena, primarul Mioveniului.
La fel ca la Mioveni, la Ploieşti şi la Craiova joacă de asemenea mai multe echipe. În afara Petrolului, gazonul de pe "Ilie Oană" găzduieşte şi partidele de pe teren propriu ale Chindiei, iar pe "Centralul" din Bănie evoluează atât Universitatea Craiova, cât şi U Craiova 1948.
- 10.000 de locuri are Stadionul Orăşenesc din Mioveni, inaugurat în anul 2000
- 31.000 are stadionul Steaua, inaugurat în 2021
Galerie Foto
Etichete: stadion steaua , ion georgescu , stadion orasenesc mioveni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții