Claudiu Belu, despre acuzaţiile de blat: "La Astra sunt jucători care nu suportă Steaua"
02.04.2019, 16:18SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Claudiu Belu Iordache este convins că nu a fost nimic necurat la meciul Astra - FCSB, scor 0-2, care a suscitat numeroase discuţii după ce s-a aflat că Gigi Becali a împrumutat clubul din Giurgiu.
Fotbalistul, care este deja în curtea roş-albaştrilor după ce şi-a reziliat contractul cu Astra, nu a făcut parte din lot la partida respectivă pentru a evita orice speculaţii.
Fundaşul de 25 de ani a dezvăluit că mulţi dintre foştii lui coechipieri sunt duşmani ai celor de la FCSB. FCSB s-a impus cu 2-0 la Giurgiu, contra Astrei, într-un meci care era capital pentru bucureșteni în lupta pentru titlu. Roș-albaștrii au rezolvat repede partida prin golurile lui Harlem Gnohere şi Iulian Cristea.
”Sunt mulți jucători la Astra care nu țin cu Steaua și ţin cu alte echipe și nu suportă Steaua. Nu se ajungea niciodată la astfel de chestii cum s-a aunțat prin presă. Sunt de doi ani și jumătate la Astra, nu s-ar fi întâmplat niciodată așa ceva”, a fost replica lui Claudiu Belu în cadrul emisiunii Fotbal Club.
Claudiu Belu trece la FCSB sub comanda lui Mihai Teja
Fotbalistul s-a despărţit de Astra după declaraţiile făcute la finalul partidei pierdute cu CFR Cluj, când a pus pe tapet restanţele financiare ale clubului către jucători.
Claudiu Belu va ajunge acum sub comanda lui Mihai Teja pentru a se pregăti alături de FCSB până la vară. Jucătorul format la Timişoara va avea concurenţă serioasă pe postul de fundaş dreapta, unde activează ca titular indiscutabil Romario Benzar, om de bază şi la naţionala lui Cosmin Contra.
Vezi video cu golurile marcate în meciul Astra - FCSB, 0-2
Etichete: astra , claudiu belu , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții