Exclusiv Jucătorul dorit de MM Stoica cu orice preț pleacă în străinătate. Echipa care îl vrea și cât trebuie să plătească
15.09.2018, 21:12SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Liga 1 pregătește următorul produs de export. Este vorba despre Darius Olaru, internaționalul român de tineret aflat în prezent la Gaz Metan Mediaș. Dorit în vară și de Mihai Stoica la vicecampioana FCSB, Darius Olaru are șanse mici să termine campionatul la echipa lui Mihai Teja.
Informația a fost furnizată de președintele Gazului, Ioan Mărginean. Oficialul medieșenilor a dezvăluit că Olaru este monitorizat de mai multă vreme și că va pleca de la Gaz Metan în schimbul a cel puțin 1 milion de euro.
"Avem o ofertă de nerefuzat și azi sunt oameni în tribune. Este monitorizat la fiecare meci și va pleca afară. De aceea l-am refuzat politicos pe domnul Becali, chiar i-am mulțumit. E păcat să-l năucim de cap, oricum e un copil. Trebuie să-l lăsăm să joace fotbal și apoi să meargă la oferta cea mai bună și să-i meargă bine. Eu vă spun că Olaru, dacă ne ajută Dumnezeu, va pleca de la Gaz Metan pe o ofertă de nerefuzat. Cel puțin un milion de euro și cu procente, pentru că o echipă mare îți oferă și un procent" a dezvăluit Ioan Mărginean pentru Digi Sport.
Sursele Digi Sport au aflat că formația la care va pleca Daris Olaru este Dinamo Kiev. La Dinamo Kiev au mai evoluat trei jucători români. Este vorba de Florin Cernat, Tiberiu Ghioane și Cristi Irimia.
Mihai Stoica a dezvăluit că l-a vrut cu orice preţ în această vară la FCSB pe mijlocaşul în vârstă de 20 de ani al lui Gaz Metan Mediaş, Darius Olaru, însă s-a lovit de refuzul patronului Gigi Becali.
"S-a vorbit mult de Darius Olaru, mie îmi place. I-am zis: <Gigi, e jucător bun, e genul lui Teixeira, poate juca orice post în spatele vârfului, ar fi un jucător bun, cu el putem să îl dublăm pe Man, pe Coman>. El mi-a zis: <Să nu te mai aud de Olaru, nu-mi place. Eu pot să îl conving? Nu pot să îl conving", a declarat directorul sportiv al FCSB-ului, la "Fotbal Club".
Darius Olaru (20 de ani) a debutat în Liga 1 în sezonul 2016-2017 şi are 53 de meciuri şi trei goluri în Liga 1. Ultima reuşită a venit în victoria lui Gaz Metan cu Dinamo, scor 3-2, de pe 6 august.
- 500.000 de euro e cota lui Darius Olaru
- 20 de ani are Olaru
- 7 meciuri, un gol și două pase decisive are Olaru în acest sezon
Etichete: liga 1 , mihai stoica , ioan marginean , darius olaru , transfer darius olaru , gaz metan medis , darius olaru fcsb , transfer darius olaru dinamo kiev , darius olaru dinamo kiev
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții