Jucătorul de la Dinamo care a retrogradat cu toate cele trei echipe la care a jucat în acest sezon! Cum e posibil
articol scris de Digi Sport30.05.2022, 16:50
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Dinamo a pierdut barajul de menținere/promovare în Liga 1, 1-3 la general cu U Cluj, și a retrogradat pentru prima dată în istoria de 74 de ani a clubului în Liga 2.
Toată suflarea dinamovistă își va aduce aminte cu tristețe de seara zilei de 29 mai 2022. Este data în care ”câinii” au fost trimiși pentru prima dată în Liga 2. După 0-2 la Cluj, Dinamo nu a reușit să întoarcă rezultatul în manșa secundă, în fața unui stadion plin, și trăiește cel mai rușinos moment din 1948 încoace.
Galerie Foto
Balthazar Pierret, mijlocașul lui Dinamo, a retrogradat cu trei echipe în acest sezon
Contraperformanța istorică a fost cumva anunțată de rezultatele de pe parcursul acestui sezon și de jucătorii care au format lotul ”câinilor”. Astfel, șase jucători au retrogradat cu ambele formații la care au jucat în acest an, însă cazul francezului Balthazar Pierret (22 de ani) iese în evidență.
- De Moura, Grădinaru, Morar, Irobiso, Patriche și Azankpo sunt fotbaliștii care au retrogradat și cu Gaz Metan Mediaș, Academica Clinceni și Dunkerque (din liga a doua din Franța).
Pierret ”a reușit” să retrogradeze cu trei echipe. Pe lângă Dinamo, Boulogne, echipa de la care a fost transferat în iarnă, formație pentru care a bifat 10 apariții în acest sezon, a căzut în liga a patra franceză, iar echipa a doua a grupării din Hexagon, pentru care a jucat patru meciuri, a retrogradat în divizia a șasea.
- 300 de mii de euro este cota de piață a lui Balthazar Pierret, potrivit Transfermarkt.
- 17 meciuri și două goluri a adunat mijlocașul în tricoul lui Dinamo.
Dinamo, pentru prima dată în istorie în Liga 2. ”Câinii” vor avea un stadion nou
Cea mai titrată echipă din România, după Steaua/FCSB, cu 18 titluri de campioană și 13 Cupe ale României, Dinamo va evolua în sezonul 2022/2023 în eșalonul secund. În plus, ”câinii” au în palmares și o Cupă a Ligii și două Supercupe.
În Europa, cea mai mare performanță a clubului este semifinala din Cupa Campionilor din sezonul 1983/1984, urmată de o altă semifinală, în Cupa Cupelor, șase ani mai târziu.
De-a lungul timpului, la Dinamo au evoluat unii dintre cei mai mari fotbaliști ai României, printre care Cornel Dinu, Mircea Lucescu, Florea Dumitrache, Dudu Georgescu, Dorin Mateuț, Ioan Andone sau Adrian Mutu.
Etichete: jucator dinamo , balthazar pierret , dinamo a retrogradat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții