Revenire importantă la FCSB! Dică poate conta iar pe jucătorul pe care Becali îl aşteaptă să decidă calificarea în UEL
26.08.2018, 14:41Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Cu gândul şi la returul cu Rapid Viena, din play-off-ul Europa League, antrenorul FCSB, Nicolae Dică, ar putea apela la Florin Tănase în această seară, în meciul cu Viitorul, de la Ovidiu, care va fi ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, de la ora 21:00.
Jucătorul de 23 de ani s-a refăcut după problemele la gambă, din cauza cărora nu a fost folosit în etapa trecută, cu Sepsi, şi e pregătit să intre pe teren împotriva fostei sale echipe.
Tănase nu a jucat nici în turul cu austriecii, fiind suspendat, astfel că este de aşteptat ca tehnicianul roş-albaştrilor să-i ofere câteva minute decarului roş-albastru, înaintea partidei fundamentale de joi. Rămâne de văzut dacă Dică îl va trimite pe teren de la început sau pe parcurs, dar este cert că fotbalistul în care Gigi Becali îşi pune mari speranţe la revanşa cu Rapid Viena va evolua la Ovidiu.
"Dacă era Tănase în seara asta, ce-i mai înșira... Bine, nu e nici Tănase vreun Superman, el nu are forță, putere contra unor fotbaliști ca cei de la Hajduk, dar cu jucători precum cei de la Rapid nu avea probleme, îi înșira”, a spus Becali, la Digi Sport, după eşecul din Austria.
Mai mult decât atât, patronul vicecampioanei vede în Tănase următorul produs de export şi aşteaptă de la el consacrarea definitivă în acest sezon. "Anul acesta va fi al lui Tănase. Cred că va fi foarte bun. Are 23-24 de ani. Acum e în plină bărbăție, nu mai e tânăr. Acum e timpul să-l vând", a declarat Becali, la începutul acestei luni.
În acest sezon al Ligii 1, Tănase a jucat de patru ori, fără a marca vreun gol. A înscris, însă, o dată în Europa League, în patru apariţii.
Meciul Viitorul - FCSB se dispută duminică, de la ora 21:00, şi va fi transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 şi în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro şi m.digisport.ro.
Etichete: liga 1 , gigi becali , viitorul , rapid viena , florin tanase , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții