Jucătorul criticat de Mircea Rednic nu vrea să se mai întoarcă la Viitorul: "Aici vreau să rămân"
articol scris de Digi Sport08.01.2021, 10:00
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FC Viitorul l-a cedat pe portarul Arpad Tordai (23 de ani) la formația maghiară MOL Fehervar, sub formă de împrumut, până la finalul sezonului.
Goalkeeper-ul cu dublă cetățenie, română și maghiară, a fost criticat de Mircea Rednic, după ce a fost folosit în premieră de antrenor, la meciul cu Gaz Metan Mediaș, scor 0-1: "Au fost 3 meciuri, la fiecare am folosit alt portar. Mă gândesc poate din 3 să fac unul!", declara "Puriul", în decembrie.
Jucătorul criticat de Mircea Rednic nu vrea să se mai întoarcă la Viitorul: "Aici vreau să rămân"
Acum, dobrogenii au rămas în lot cu portarii Valentin Cojocaru și Cătălin Căbuz, iar Tordai spune că nu are de gând să revină la Viitorul, mai ales că MOL Fehervar are posibilitatea de a-l transfera definitiv, în vară.
"Sunt foarte fericit să pot juca în Ungaria, mi s-a îndeplinit un vis. Vreau să am prestații bune și să rămân aici și după expirarea împrumutului. E clar, e un pas înainte pentru cariera mea.
Urmăresc constant campionatul Ungariei și sunt conștient de forța de aici. Aștept cu nerăbdare să mă antrenez alături de echipă", a spus Tordai, pentru site-ul clubului maghiar, citat de Nemzeti Sport.
Viitorul Constanța l-a cedat pe Arpad Tordai la MOL Fehervar
Viitorul a emis un comunicat oficial prin care a anunțat că a ajuns la un acord cu Fehervar, ocupanta locului doi din Ungaria, pentru transferul portarului Arpad Tordai. Goalkeeper-ul este campion al României în 2017, câştigător al Cupei şi Supercupei României în 2019, toate trofeele fiind cucerite în tricoul formației de la malul mării. În acest sezon, fostul internațional de juniori a bifat doar două apariții.
La Fehervar, Tordai va fi coleg cu fundaşul Adrian Rus, internațional U21 și fostul jucător al lui Sepsi, dar şi cu mijlocaşul francez Lyes Houri, care a evoluat la FC Viitorul. În prima ligă din Ungaria, după 16 etape, pe primul loc se află Ferencvaros, cu 38 puncte, urmată de Fehervar, cu nouă puncte mai puțin și un joc în plus disputat, iar pe poziția a treia este MTK Budapesta, cu 25 de puncte.
Tordai este un produs al Academiei Hagi. Portarul a făcut pasul la prima echipă a Viitorului în 2014 și a mai fost împrumutat la Petrolul și Universitatea Cluj.
Etichete: mircea rednic , ungaria , viitorul , arpad tordai , mol fehervar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții