Video Jucătorii Universității Craiova, "scoși la vânzare"! Fiecare dintre ei costă 1.199 lei! Ideea inedită a oltenilor
18.03.2020, 14:53SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Liga 1 a fost suspendată din cauza coronavirusului, la fel ca aproape toate campionatele din Europa, însă cei de la Universitatea Craiova profită din plin de pauza forțată.
Reprezentanții oltenilor au avut o idee inedită în fotbalul din România și, chiar dacă nu pot vinde bilete la meciuri în această perioadă, au găsit o modalitate prin care să își crească fondurile.
Clubul a creat statuete personalizate pentru fiecare jucător al echipei, cu dimensiunea de 15 centimetri, iar fanii le pot achiziționa deja.
Astfel, suporterii craiovenilor își pot lua acasă favoritul din porțelan pentru 1199 lei.
Liga 1 poate fi reluată pe 16 mai sau pe 13 iunie
În primul scenariu discutat în această dimineaţă în şedinţa condusă prin videoconferinţă de preşedintele Răzvan Burleanu, campionatul Ligii 1 se va relua pe 16 mai. Echipelor li se recomandă să înceapă pregătirile pe 16 aprilie pentru a fi gata după o pauză de peste o lună determinată de pandemie.
Dacă se începe pe 16 mai, play-off-ul din Liga 1 se va termina până pe 30 iunie, cum e recomandarea UEFA, iar echipele din play-out vor mai juca 4 etape în iulie.
Tot în scenariul acesta sunt luate în calcul şi alte date din mai, în funcţie de cum evoluează lucrurile în România. Dar dacă nu se va putea juca până la începutul lui iunie, această variantă trebuie abandonată.
A doua variantă luată în calcul este reluarea sezonului pe 13 iunie, caz în care se merge pe varianta disputării meciurilor într-o singură manşă, pe teren neutru.
La fel ar însemna să se întâmple şi în Liga a 2-a, şi în Liga a 3-a, cu campionatele împărţite în două, cu play-off şi play-out şi cu meciuri disputate într-o singură manşă.
O decizie definitivă se va lua în această seară, după o nouă şedinţă condusă de Răzvan Burleanu.
Etichete: liga 1 , universitatea craiova , craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții