Jucătorii de la Dinamo, în timpul unui meci / Foto: Sport Pictures

Jucătorii de la Dinamo, amenințați de fani. Ultrașii s-au dus peste ei

articol scris de Digi Sport
01.05.2024, 17:16
  • Liga Națiunilor: Danemarca - Serbia, duminică, 19:00, DGS 1

  • Liga Națiunilor: Elveția - Spania, duminică, 21:45, DGS 1

Dinamo este în pericol să retrogradeze pentru a doua oară, astfel că tensiunea este destul de mare la gruparea din Șoseaua ”Ștefan cel Mare”. Totul pare că depinde de un fir de ață.

Ultrașii lui Dinamo, ultimatum pentru elevii lui Kopic

Fanii ”Câinilor” au mers azi peste jucători în cantonament și le-au transmis acestora că vor avea parte de susținere totală, dar dacă echipa va ajunge iar în Liga 2 vor trece la represalii.

”Vă încurajăm până la final, dar dacă retrogradați… vedeți pe unde scăpați”, le-ar fi spus ultrașii celor de la Dinamo, conform prosport.ro.

Acuzații de blat în SuperLiga! Dinamoviștii au răbufnit: ”Corect meci, nu?”

Luni, 29 aprilie, FC Botoșani a reușit să o învingă pe Petrolul Ploiești, scor 2-1, în cadrul etapei șaptea a play-out-ului SuperLigii.

Astfel, moldovenii au obținut toate cele trei puncte și au urcat pe locul 12, primul care asigură menținerea în Liga 1. 

Dinamo a avut de suferit cel mai rău de pe urma acestui rezultat. ”Câinii” au coborât pe loc direct retrogradabil, iar suporterii au răbufnit. 

Pe rețelele sociale, a părut un scurt videoclip în care Eduard Florescu îi șoptește ceva lui Sergiu Hanca, chiar înainte ca fotbalistul Petrolului să execute. 

Era minutul 71, iar scorul era 1-1. Sergiu Hanca a rata lovitura de la 11 metri, iar în minutul 87, Sadiku a adus victoria Botoșaniului. 

Dinamoviștii au adus acuzații de blat la meciul de pe ”Ilie Oană”, iar unul dintre oamenii care au redistribuit videoclipul este chiar Nicu Grameni, crainicul ”Câinilor”. 

”Cum e domnilor? Corect meci, nu?”, a scris acesta pe Facebook. 

VIDEO cu momentul în care Florescu îi șoptește lui Hanca 

VIDEO cu rezumatul partidei Petrolul - Botoșani 1-2 

Clasament play-out 

Etichete: dinamo u cluj , galerie dinamo , peluza catalin hildan


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025. Anul viitor, cele două sărbători vor fi în aceeași zi

În anul care urmează, Paștele Ortodox și Paștele Catolic pică în aceeași zi. Creștinii vor celebra sărbătoarea Învierii Domnului pe data de 20 aprilie 2025.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Ion Țiriac: ”Vă spun o noutate. Candidez la președinție! Absolut serios”. Ce a urmat

Foto "ROMÂNIA a trecut pe aici!" Cum au lăsat "Tricolorii" vestiarul de la Prishtina, după 3-0 cu Kosovo

Ce a scris presa din Kosovo, după ce au apărut imaginile cu vestiarul României la finalul meciului de la Prishtina

Video Kosovo - România 0-3. Mircea Lucescu, debut cu o victorie superbă la al doilea mandat pe banca naționalei

Răzvan Marin a dezvăluit ce i-a spus portarul kosovar, înainte să îl "execute" din penalty

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Vestea pe care Mircea Lucescu nu voia să o audă înainte de România - Lituania

Dennis Man a fost propus la Juventus, iar Gică Popescu a reacționat

Federația a luat decizia, după ce selecționerului Angliei i s-a cerut demisia pentru gestul care a scandalizat întreaga țară

Gigi Becali i-a spus direct unui fotbalist: ”Joci ce zice Ferguson, nu ce vrei tu!”. Replica primită

Citeşte şi

Dinamo - Universitatea Craiova, SOLD OUT! ”Arcul și triumful sunt ale noastre”

"Gata, totul are o limită!" Becali scoate artileria grea: "Ştiţi ce făcea Anamaria prin cantonamente? Se văitau nevestele fotbaliştilor"

PEROZCu mâinile prin păr, ruj roșu pe buze și o rochie crăpată până la coapsă, Mădălina Ghenea a făcut din nou furori la Veneția

FILM NOWGeorge Clooney l-a ironizat pe Brad Pitt, din cauza vârstei: „E norocos că încă mai lucrează!”

Cum putea rămâne Albion Rrahmani la Rapid! „Tu, Șucu, trebuia să-l chemi și să-l întrebi asta” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ianis Hagi nu a mai rezistat: "Nu mai folosiți declarațiile lui Giovanni Becali ca și cum ar fi ale mele!" citeşte ştirea pe ziare.com

Alfred Bulai a făcut infarct în închisoare. Fostul profesor, transportat de urgență la Spitalul Militar din Capitală. Care este starea lui actuală citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Lora, într-un costum de baie extrem de decoltat. Artista nu a scăpat de critici nici în vacanță: „Ai pus ceva pe tine”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Lora, într-un costum de baie extrem de decoltat. Artista nu a scăpat de critici nici în vacanță: „Ai pus ceva pe tine”

Digi World

Doi tineri au stat o noapte într-o cameră de hotel cu pereți din sticlă transparentă. Provocarea i-a prins "complet nepregătiți": "Ești expus toată noaptea"

Digi Animal World

Luptă acerbă între un șarpe Boa și un crocodil. Spectacolul uimitor oferit de reptile turiștilor din Brazilia