Exclusiv ”Jignește, văd o ură din partea lui! Se hrănește cu așa ceva!”. Florin Bratu, răspuns tăios pentru Cornel Dinu
12.10.2018, 09:48SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Florin Bratu (38 de ani), fostul antrenor al lui Dinamo, a rămas fără replică după ce a citit criticile pe care i le-a adus Cornel Dinu (70 de ani). Bratu nu s-a sfiit să-i transmită ”Procurorului” faptul că i-a jignit pe toți antrenorii din Liga 1, că vorbește cu ură și a ajuns la concluzia că legenda roș-albilor a ajuns să se ”hrănească” din astfel de atacuri.
Actualmente liber de contract, Bratu a spus, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Fotbal Club”, de la Digi Sport 1, că personal nu are ce să-și reproșeze și că a făcut tot ce a putut din lotul pe care l-a avut la dispoziție.
”Eu nu vreau prea mult să dezvolt acest subiect, pentru că îl văd destul de înverșunat pe domnul Dinu și nu înțeleg de ce. Mai ales asupra mea! Pe vremea în care eram jucător, el era director tehnic la Dinamo, cu domnul Țălnar și mă aprecia foarte mult. Chiar aveam discuții foarte dese cu el.
Acum, de când am devenit antrenor, nu știu, văd așa o ură din partea lui. Nu văd nimic constructiv. Pentru că, hai să recunoaștem, Florin Bratu a făcut și lucruri foarte bune la Dinamo. Florin Bratu poate a venit la Dinamo în cea mai dificilă situație și am adus echipa la un nivel bun. Echipa avea un joc bun, am promovat foarte mulți tineri, jucători de care Dinamo se poate folosi în viitor și cu care poate câștiga bani frumoși.
Mă simt responsabil pentru cât am fost la Dinamo, pentru că mai departe eu am plătit cu postul meu. Și eu am moștenit o echipă de la Vasile Miriuță, dar eu nu am spus nimic de acesta. Nu, am mers mai departe, am câștigat play-out-ul, am promovat mulți tineri”, a spus Bratu.
Dinamo va juca următorul meci în etapa a 12-a, luni, 22 octombrie, de la ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, precum și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Meciul va fi transmis și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
Bratu: ”Mă așteptam ca domnul Dinu să vină cu mai multe soluții!”
Florin Bratu le-a luat apărarea jucătorilor care au fost puși la colț de către Cornel Dinu: ”Este foarte multă răutate și nu înțeleg de ce, mai ales din partea lui Cornel Dinu, cunoscut ca un dinamovist adevărat. Mă așteptam să vină cu mai multe soluți, să ne ajutăm mai mult noi între noi, dinamoviștii, nu să încercăm să dezbinăm tot timpul. Am impresia că se hrănește cu problemele de la Dinamo.
Axente a dat gol cu Steaua, e adevărat că apoi n-a mai jucat așa bine, dar văd că și Claudiu Niculescu se bazează pe Popovici, este titular. Cooper a venit, a făcut un meci foarte bun la Craiova, apoi eu am plecat, nu mai e problema mea. Toți jucătorii care au fost aduși au primit girul conducerii”, a mai spus fostul antrenor al ”câinilor”.
Bratu a mai specificat că nu a avut parte de un buget definit de la început și că acesta s-a modificat în bine pe parcurs. ”Bugetul s-a mărit pe parcurs. Cu tot respectul și pentru Fabbrini și pentru Ongenda, era foarte greu să ajungă atunci la Dinamo. Ei erau așa de buni încât nu i-a luat nimeni și au ajuns la Botoșani? Ongenda are 11 meciuri și un singur gol. Pe Fabbrini acum îl vedem că începe să joace, așa că eu nu aveam certitudinea că dacă vor ajunge la Dinamo erau titulari de drept și că se schimba jocul datorită lor.
Cel mai deranjant este că el jignește și nu doar pe mine ci toți antrenorii din Liga 1 și cei care au fost înaintea mea la Dinamo. Am fost la ziua dânsului, în luna august, ne-am îmbrățișat, este un om de la care avem de învățat, dar cred eu că putea oferi mai multe soluții pentru ca la Dinamo să meargă totul bine”, a mai spus Florin Bratu, la Digi Sport.
Etichete: dinamo , florin bratu , cornel dinu , antrenor dinamo , florin bratu despre cornel dinu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții