JACKPOT! Câți bani încasează Dinamo din biletele vândute pentru derby-ul cu FCSB
articol scris de Digi Sport19.10.2024, 08:45
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Dinamo - FCSB se joacă duminică, 20 octombrie, pe Arena Națională, iar atmosfera se anunță una incendiară.
- ”Eternul Derby” începe la ora 21:00 și va putea fi urmărit ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, în format Live Video pe digisport.ro, dar și din aplicația Digi Sport.
Dinamo va încasa aproximativ 350.000 de mii de euro din biletele vândute la derby-ul cu FCSB
Dinamo așteaptă peste 40 de mii de suporteri pe cea mai mare arenă din România, iar profitul de pe urma biletelor este unul semnificativ.
Potrivit lui Romeo Bănică, directorul de marketing al clubului, ”Câinii” vor încasa aproximativ 350 de mii de euro din vânzarea tichetelor, însă există posibilitatea ca în conturi să intre o sumă mai mică din cauza
”Am fost optimist de la început și chiar am crezut în acest target de 40.000 de bilete vândute pentru derby-ul cu FCSB. Astăzi, cu trei zile înainte de marele meci, pot confirma că am depășit deja 38.000 de bilete vândute.
Tradiția ne arată că aproximativ 10% dintre spectatori își cumpără biletele direct de la casă, ceea ce înseamnă că ne putem aștepta la cel puțin 3.800 de spectatori suplimentari.
Cred că acest target nu doar că va fi atins, dar va fi chiar depășit. Mai mult, sper să depășim recordul stabilit în mai 2013, când am avut 43.789 de spectatori.
Undeva pe acolo (n.r. 350.000 de euro) , dar există mai multe variabile de luat în considerare, pentru că pot apărea amenzi în urma unui asemenea meci. Apoi, există riscul de a avea scaune rupte sau alte lucruri distruse, pe care trebuie să le plătești. E greu să spui, înaintea meciului, care va fi profitul. Știi cât costă organizarea unui meci. Totodată, costurile diferă în funcție de securitate, pază, curățenie, și de câte sectoare deschizi.
Costurile cresc progresiv în funcție de numărul de bilete vândute: mai mulți stewarzi, mai multe garduri de închiriat, mai multe alte servicii de asigurat. Atunci, într-adevăr, costurile cresc progresiv, nu doar încasările. Dar asta nu înseamnă că este neapărat un lucru bun”, a spus Bănică, potrivit Radio Dinamo.
Prețurile biletelor:
- PCH: 30 RON (inel 1), 25 RON (inel 2 & 3)
- Tribuna 2: 50 RON (inel 1), 40 RON (inel 2 & 3)
- Tribuna I: 90 RON (inel 2 & 3)
- VIP Regular 2: 200 RON
- VIP Regular 1: 250 RON
- VIP experience: 390 RON
În ultimul derby găzduit de Dinamo, în cadrul etapei a 17-a din sezonul precedent, au fost prezenți 22.926 de spectatori.
”Ai juca la FCSB?”. Cătălin Cîrjan a răspuns fără să stea pe gânduri, chiar înainte de ”Eternul Derby”
Cu doar câteva zile înainte de meciul cu FCSB, Cătălin Cîrjan a fost întrebat dacă ar juca pentru marea rivală a celor de la Dinamo.
Decarul din ”Ștefan cel Mare” nu a stat pe gânduri și a răspuns că în acest moment se gândește doar la echipa pe care o reprezintă.
”Nu (n.n. ar juca la FCSB). În acest moment, nu! Mă gândesc doar la Dinamo. Nu știu ce va fi în viitor, dar îmi place foarte mult aici. Fanii m-au primit extraordinar și sper să rămân foarte mult timp la Dinamo”, a spus Cătălin Cîrjan, potrivit ProSport.
- Citește și: Exclusiv Verdictul dat de Giani Kiriță înainte de Dinamo - FCSB: ”Fac echipa perfectă”
Etichete: liga 1 , dinamo , arena nationala , superliga , fcsb , dinamo fcsb , romeo banica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții