Iuliu Mureșan a dezvăluit ce se va întâmpla cu Dario Bonetti la Dinamo: "Acest lucru nu intră în ecuație!"
articol scris de Digi Sport21.08.2021, 12:34
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dinamo parcurge o perioadă foarte complicată din punct de vedere administrativ, iar acest lucru se observă și în teren.
"Câinii" au înregistrat trei eșecuri la rând în Liga 1 în tot atâtea meciuri și se află pe locul 11 în campionat, deși în startul de sezon au obținut 6 puncte din cele 9 posibile.
Iuliu Mureșan a vorbit despre viitorul lui Dario Bonetti
Directorul executiv al lui Dinamo, Iuliu Mureșan, a avut sâmbătă o intervenție la Digi Sport Matinal, în care a lămurit viitorul antrenorului principal al echipei, Dario Bonetti. Conform oficialului, acesta nu va fi demis de la club indiferent de rezultate, întrucât situația alb-roșilor este una specială.
"Nu intră în ecuație (n.r. demiterea lui Dario Bonetti), antrenorul este bun. Lucrează bine cu jucătorii tineri, efectiv îi învață fotbal, în stadiul acesta suntem. Din păcate, plătim toți prin rezultate, nu suntem încă îngrijorați, pentru că suntem în primele etape și față de alte echipe care nu au nici 6 puncte, noi avem. Dar nu trebuie să ne oprim aici pentru că urmează o perioadă cu meciuri grele, dar noi vom crește de la meci la meci și cu fiecare antrenament. Să vedem dacă vom reuși să accelerăm această creștere a valorii și a nivelului jucătorilor", a spus Mureșan.
Iuliu Mureșan știe cum se pot rezolva problemele de la Dinamo
În cadrul aceleiași intervenții, Mureșan a dezvăluit că clubul a luat și mai multe măsuri pentru a "întoarce" decizia luată de FIFA în urma plângerii lui Isma Lopez.
"Nu avem ce face decât să muncim mai departe împreună cu antrenorii, pentru că nu putem face transferuri. Din punct de vedere sportiv, e foarte greu să rezolvi problemele în condițiile în care nu poți să aduci un jucător. Trebuie să facem tot ce e posibil să deblocăm acea interdicție de a face transferuri, pentru că acolo ar fi cheia rezolvării problemelor la Dinamo, cel puțin pe plan sportiv.
Din păcate nu pot da un termen, tot încercăm să facem mai multe acțiuni la instanțe din România și de afară, vom încerca să mergem chiar și în Elveția, unde vom lua legătura cu niște avocați foarte buni pe aceste probleme și vom încerca să rezolvăm situația", a explicat Mureșan.
Etichete: dinamo , dario bonetti , iuliu muresan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții