Ironia lui Jayson Papeau la adresa lui Gigi Becali, după ce patronul FCSB-ului i-a numit ”sclavi” pe rapidiști
articol scris de Digi Sport28.06.2023, 21:20
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Supărat că proiectul său de a elimina regula U21 nu a fost votat decât de 6 cluburi din Liga 1, Gigi Becali (65 de ani) a avut un discurs reprobabil la adresa celor care nu l-au susținut.
Patronul FCSB-ului a fost taxat de conducătorii Rapidului pentru declarațiile făcute, însă nici jucătorii din Giulești nu ”l-au iertat” pe Becali.
”Îi recomand să mai vadă o dată ultimul meci direct, FCSB - Rapid 1-5”
Jayson Papeau i-a dat o replică ironică finanțatorului vicecampioanei, direct din cantonamentul din Slovacia.
”Nu auzisem de acest om, Gigi Becali, până să vin la Rapid. Am venit, am jucat primul meci contra FCSB, apoi fanii Rapidului mi-au trimis un interviu în care Gigi Becali vorbea despre mine, ‘este un fotbalist care are talent, dar este nefolositor echipei’. ‘Ce vorbește despre mine? Nu-l cunosc! OK, continuă să vorbești despre mine’.
A vorbit multe lucruri negative despre noi, îi recomand să mai vadă o dată ultimul meci direct, FCSB – Rapid, scor 1-5. A fost un meci ușor pentru noi, ar trebui să fie atent pe echipa lui și să ne lase pe noi în pace.
Probabil vrea să pună presiune pe noi. Doar că și el, și alții care spun lucruri rele despre Rapid, despre mine, ne motivează. Îmi place să aud astfel de lucruri! Îi pot transmite să continue să vorbească orice vrea, vom vedea ce va fi în timpul sezonului.
Nu a fost un miracol să batem FCSB cu 5-1. Dacă am făcut-o o dată, mai putem bate încă de 5, 6, de 10 ori! Chiar și-n primul meci când am jucat, am învins noi 2-0, putea să fie un scor mai mare”, a spus Papeau, potrivit GSP.ro.
Inițiativa legată de regula U21 a picat. Gigi Becali: "Nenea Șucu, sclav!"
"Am vrut să văd eu cu cine suntem în asociația asta, că suntem 16. Am vrut să văd sclavii dacă există și cine sunt. Și cine sunt trădătorii. Eu, ce am vrut, nu am putut să realizez. Burleanu l-a învins pe Becali. Am supus la vot. Noi nu cerem de la Burleanu, îi dăm ordin lui Burleanu. Am văzut sclavii.", a afirmat Becali.
"Nenea Șucu, sclav. Care se dă patron de mobilă și se dă deștept pe la televizor, că el vorbește în funcție de nu știu ce regulamente. El se dă deștept, dar vrea să fie sclav. El, Șucu, care el e patron, vrea să fie sclav. Băi, sclavule, atunci, de Șucule!", a mai spus patronul roș-albaștrilor.
Etichete: gigi becali , jayson papeau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții