Ionuț Chirilă, un antrenor curtat: "Au fost discuții!" Ce spune despre o posibilă revenire la Dinamo
articol scris de Digi Sport15.04.2021, 18:46
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ionuț Chirilă (55 de ani), antrenor fără angajament din 2017, după scurta perioadă petrecută pe banca celor de la ASA Târgu Mureș, susține că a fost în discuții cu mai multe cluburi din Liga 1 și Liga 2, însă tratativele nu s-au concretizat.
Cunoscut ca un tehnician care-și dorește să dețină controlul absolut la echipa pe care o pregătește, asemenea managerilor din Premier League, Ionuț Chirilă nu a fost mulțumit de condițiile propuse de oficialii cluburilor care l-au dorit pe banca tehnică în ultima perioadă. Antrenorul a vorbit și despre situația de la Dinamo și o posibilă revenire în Ștefan cel Mare.
Ionuț Chirilă: "Când un proprietar va înțelege ce pot face eu, mă va contacta. Dinamo este ca un nisip mișcător"
"Au fost nişte discuţii şi din Liga 1 şi din Liga 2, dar au rămas doar la stadiul de discuţii. Când un proprietar va dori să transforme echipa într-un business profitabil şi va îneţelge ce pot face eu, mă va contacta.
(n.r. despre o posibilă revenire la Dinamo şi ce fel de patron ar dori) Un om de business, care să aibă viziune. Dar în acest moment Dinamo nu reprezintă o idee de business. Sunt oameni potenţi financiar în România, dar nu vor să se implice, pentru că Dinamo este ca un nisip mişcător. Lucrurile trebuie făcute pas cu pas, construit pe principii sănătoase.
Nu ştiu cine numeşte antrenori la Dinamo, nu ştiu de fapt cine conduce. Am văzut un băiat din conducere care zicea că e o performanţă dacă se salvează de la retrogradare", a declarat Ionuț Chirilă pentru looksport.ro.
Fostul antrenor al echipei a doua a "câinilor" a mai pregătit în carieră formațiile Electromagnetica București, CSM Focșani, Jiul Petroșani, UTA Arad, Concordia Chiajna, Poli Iași și ASA Târgu Mureș.
Etichete: ionut chirila , antrenor dinamo , antrenor ionut chirila , oferte ionut chirila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții