Exclusiv Ionel Gane, ”omul potrivit la locul potrivit”! Cum a reușit antrenorul să gestioneze atmosfera din lotul lui Dinamo
articol scris de Digi Sport10.01.2021, 08:04
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dinamo traversează o perioadă critică, dar antrenorul Ionel Gane a reușit să-i convingă pe jucători să se pregătească normal, excepție făcând doar Juan Camara și Aleix Garcia, care încă n-au revenit lângă echipă.
Ricardo Grigore, fundașul central al ”câinilor”, a recunoscut că Ionel Gane, rămas alături de echipă și după plecarea lui Cosmin Contra, în staff-ul căruia a fost în startul stagiunii, are un merit imens pentru atmosfera din cadrul grupului, antrenorul reușind să elimine apariția tensiunilor, cumva normale în contextul restanțelor salariale de câteva luni.
Ionel Gane, ”omul potrivit la locul potrivit” pentru Dinamo
”Ionel Gane e omul potrivit la locul potrivit, cunoaște situația, e în aceeași situație ca noi. Antrenamentele decurg foarte bine. Nu există conflicte sau tensiuni foarte mari, în ciuda acestor probleme. Ne-a spus că ne va susține indiferent ce decizie vom lua, ne înțelege”, a recunoscut Ricardo Grigore, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Dinamo s-a antrenat în ultimele zile la Săftică, fără Juan Camara și Aleix Garcia. Mijlocașul de bandă este așteptat duminică la București, în timp ce fostul fotbalist al lui City se află în continuare în vacanță în Spania și este puțin probabil să revină la echipă.
Echipa antrenată de Ionel Gane va disputa primul meci din 2021 miercuri, de la ora 17:00, împotriva lui Hermannstadt, în direct la Digi Sport 1.
Etichete: ionel gane , antrenor dinamo , ricardo grigore , restante salariale dinamo , atmosferă dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții