Video Exclusiv Ion Crăciunescu, dialog cu Mircea Rednic. ”E adevărat că puteați lua jucători de la Real Madrid?”
articol scris de Digi Sport29.06.2022, 09:44
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Mircea Rednic (60 de ani) a lansat o serie de acuzații dure la adresa actualei conduceri de la Dinamo.
Printre altele, ”Puriul” a spus că lotul ”câinilor” ar fi putut arăta altfel dacă era lăsat să-și ducă munca până la capăt. Antrenorul, liber de contract în acest moment, mai susține că diriguitorii grupării din Șoseaua ”Ștefan cel Mare” vor să ducă echipa la faliment.
În acest moment, de la Dinamo a plecat și Gheorghe Mihali iar Iulian Mihăescu și Ionel Augustin au preluat echipa.
Ion Crăciunescu, dialog cu Mircea Rednic. ”E adevărat că puteați lua jucători de la Real? Mă întreabă cineva”
La un moment dat, Ion Crăciunescu, prezent în studioul emisiunii Fotbal Club, l-a întrebat pe Rednic dacă este adevărat că ar fi putut aduce jucători de la Real Madrid.
”Nea Mircea, mă întreabă cineva: e adevărat că aveați opțiunea să luați jucători de la Real?”, a sunat întrebarea fostului mare arbitru internațional.
Rednic a răspuns fără ezitare:
”Trebuia să facem un amical cu Real Madrid 2 și aveam posibilitatea să luăm jucători de la echipa a doua de la Real. Mai mult ca sigur erau mai buni decât alții. S-a discutat și cu nea Mircea, care mi-a dat o listă, dar era greu, pentru că sunt extracomunitari și taxele erau foarte mari. Aia cădea din prima.
Nu trebuia să mă duc la Real, dar a fost o invitație pe care nu aveai cum să o refuzi, chiar dacă jucai cu echipa a doua de la Real Madrid, că nu ne oboseam noi așa.
S-a discutat cu domnul Mureșan și el i-a trimis la mine.
Ce puteam să zic? Marea echipă... Ne lipeam și noi la unu-doi jucărtori. Dar nu aveam nevoie, pentru că deja vorbisem. 4-5 jucători veneau din iarnă și după aia aveam alte posibilități să îi iau împrumut”, a spus Mureșan, la Digi Sport.
Rednic, atac în forță la conducerea lui Dinamo. ”S-a vrut retrogradare, faliment, Liga 4”
”Au adus 14 jucători și au prins ultimul loc de baraj. Nici nu mai aveau nevoie să-i aducă, că tot acolo terminau. Dacă DDB nu-și dădea acordul, atunci nu puteam să fiu dat afară. Pe Stoican au putut să-l dea afară și să-l aducă pe Dusan Uhrin.
Nu apar cei care decid de la DDB. Nu apare Anghel, nu apare Tararache. S-au dat bani la semnătură pentru jucători. Datoriile sunt mult mai mari față de momentul în care Răzvan Zăvăleanu a venit la echipă. El spune că nu știa că eu fac amical la Buzău, așa a spus. Programul a fost anuțat cu o săptămână înainte. Eu nu am nicio vină că Mureșan venea la club doar joi.
Rednic a plătit motorina. Nici când eram eu nu am avut apă, dar am rezolvat situația. Sâmbătă m-am întânit cu Șerdean. Omul a fost foarte clar. Vreau să recuperez banii pe care i-am dat lui Cortacero, 500.000 de euro.
Datoriile sunt de peste 7 milioane de euro. Ei au spus că cel vinovat pentru jucătorii spanioli cu salarii mari este Cosmin Contra. Eu cred că s-a vrut ca echipa să retrogradeze și în cele din urmă să falimenteze și să ajungă Liga 4”, a spus Rednic, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.
Etichete: ion craciunescu , mircea rednic , transferuri dinamo , razvan zavaleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții