Video Exclusiv Ion Crăciunescu a dat verdictul după eliminarea lui Alexandru Răuță din Dinamo - FCSB 0-3
articol scris de Digi Sport01.02.2022, 08:01
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ion Crăciunescu, specialistul Digi Sport în probleme de arbitraj, a analizat fazele care l-au implicat pe Alexandru Răuță, eliminat în derby-ul Dinamo - FCSB, terminat 0-3.
Partida dintre Dinamo și FCSB a avut două momente cheie în prima repriza. Primul, golul marcat de Octavian Popescu în minutul 2, iar următorul, eliminarea lui Alexandru Răuță pentru cumul de cartonașe galben în minutul 35.
Ion Craciunescu, despre eliminarea lui Alexandru Răuță din derby-ul Dinamo - FCSB
Ion Crăciunescu e de părere că fotbalistul lui Dinamo trebuie să se considere norocos că nu a primit roșu direct la al doilea fault, atunci când l-a călcat cu talpa pe Octavian Popescu.
"Îi dă cu cotul în gură. Să zică mersi că nu a fost mai mult. Poate zice că nu a deschis, dar oricum merita galben. Intrarea lui pe piciorul adversarului putea să fie taxată direct cu roșu", a spus Ion Crăciunescu. la Liga DigiSport.
Alexandru Răuță, supărat după Dinamo - FCSB 0-3
Partida s-a rupt după eliminarea din prima repriză a lui Alexandru Răuță, care a văzut două cartonașe galbene în decurs de doar câteva minute.
Mijlocașul și-a căutat scuze după meci și acuză arbitrajul din România.
"Cred că a fost primul acordat foarte, foarte ușor. Se vede și pe reluări că nu l-am atins. La al doilea fault de abia l-am atins. Prea ușor suntem eliminați. Da, îmi reproșez, dar știți cum e adrenalina meciului. Mister m-a încurajat, mi-a spus să țin capul sus.
Nici norocul nu e de partea noastră, la noi cine vine, marchează super goluri. Nu știu dacă părea scrisă soarta meciului. Este greu când joci în 10. Trebuie să mergem înainte, pentru că ne așteaptă o deplasare grea la Botoșani", a spus Răuță, după meci.
Etichete: dinamo , ion craciunescu , eliminare , ovidiu hategan , alexandru rauta , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții