Ioan Varga a anunțat că Nicolae Stanciu e ”prioritatea” CFR-ului pentru perioada de mercato din iarnă
articol scris de Digi Sport07.11.2022, 19:31
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Nicolae Stanciu (29 de ani) și-ar dori să plece din China în ianuarie, iar CFR Cluj vrea să profite.
Ioan Varga, patronul clubului ardelenea, a anunțat că internaționalul român reprezintă ”prioritatea” CFR-ului pentru perioada de mercato din ianuarie.
CFR Cluj îl vrea pe Nicolae Stanciu
Omul de afaceri a transmis că este gata să facă un ”efort” din punct de vedere financiar pentru a-l transfera pe Nicolae Stanciu, pe care l-a dorit și la începutul acestui an, însă în anumite limite.
”Stanciu este o prioritate pentru CFR Cluj! L-am vrut și în ianuarie, așa este. Dar în acel moment nu se putea face transferul.
Acum, suntem dispuși să facem un efort. Dar nu orice efort, depinde și de cifre”, a declarat Ioan Varga, potrivit Prosport.
Nicolae Stanciu joacă în China, la Wuhan Three Towns, nou promovata care e pe locul doi al clasamentului primei ligi, la trei puncte în spatele liderului Shandong Taishan, care are un meci mai mult disputat.
Nicolae Stanciu, printre cei mai buni jucători de la Wuhan Three Towns
Rezultatele din acest sezon ale lui Wuhan Three Towns sunt datorate și evoluțiilor lui Nicolae Stanciu, care a reușit, în 18 meciuri jucate, opt goluri și șapte assist-uri.
Nu mai departe de luna trecută, Anamaria Prodan, agentul lui Nicolae Stanciu, anunța că vrea ca fotbalistul să plece din China în ianuarie, iar recent s-a speculat că se poate produce o revenire la Slavia Praga.
Etichete: nicolae stanciu , ioan varga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții