Ioan Ovidiu Sabău, mulțumit de victoria cu CS Mioveni: ”Este greu să joci cu o echipă care e deja retrogradată”
articol scris de Digi Sport24.04.2023, 20:33
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Universitatea Cluj a reușit să o învingă pe CS Mioveni, scor 1-0, în etapa cu numărul 5 din play-out-ul SuperLigii României.
Singurul gol al partidei a fost marcat de către Mamadou Thiam, în minutul 72, după o gafă a portarului Flavius Croitoru.
Ioan Sabău: ”Este greu să joci cu o echipă care e deja retrogradă”
La finalul celor 90 de minute, Neluțu Sabău s-a arătat mulțumit de rezultatul final, însă nu și de prestația echipei sale.
”Mă așteptam să fie foarte greu, pentru că este greu să joci cu o echipă care e deja retrogradată. Am fost destul de crispați, am fost destul de lenți, nu am pregătit acțiunile, dar am spus că ăsta va fi cel mai greu și cel mai urât meci. Am început timizi, crispați, foarte, foarte tensionați. Astăzi nu aveam voie să pierdem, le-am și spus că nu avem voie să pierdem acest meci, o victorie meritată.
Important să ai astfel de jucători (n.r. ca Alex Chipciu), pentru că el este un exemplu pentru tineri, au de învățat de la el. Echipa s-a străduit mai mult în a doua repriză, am avut și acel 11 metri la Remacle, nu știu de ce nu s-a dat. Până la urmă e bine că am câștigat.
Sunt foarte mulțumit că am reușit să câștigăm, așteptăm meciul de joi și sper să ne putem califica. Am înțeles că nu (n.r. U Cluj nu are licența pentru cupele europene). Pe mină mă interesează să salvez echipa de la retrogradare, am o presiune pe umeri. Încă suntem la 80-85%. Nu mă gândesc ce se întâmplă din vară, eu am doar responsabilitatea să salvez echipa de la retrogradare”, a spus Neluțu Sabău.
Rezumatul partidei ”U” Cluj - CS Mioveni 1-0
Etichete: u cluj , cs mioveni , sabau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții