Ioan Filip a rămas cu un ”gust amar” după remiza cu Universitatea Craiova
articol scris de Digi Sport24.07.2022, 20:40
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
U Cluj a obținut a doua remiză din tot atâtea meciuri disputate. După 1-1 cu FCSB în prima rundă, nou promovata a obținut același rezultat și din jocul cu Universitatea Craiova.
Deși rezultatele sunt solide pentru o nou promovată, având în vedere și adversarii, Ioan Filip, desemnat omul meciului în ambele jocuri, s-a arătat dezamăgit la finalul meciului cu Universitatea Craiova.
VIDEO cu rezumatul meciului U Cluj - Universitatea Craiova:
Ioan Filip, dezamăgit după remiza cu Universitatea Craiova
Mijlocașul a recunoscut că rămâne cu ”un gust amar” după meci, din cauză că U Cluj nu a reușit să fructifice ocaziile avute la poarta adversă.
”Avem un gust amar, parcă puteam mai mult. Am avut situații și în a doua repriză, păcat că nu le-am fructificat.
M-aș bucura să luăm trei puncte și să nu mai fiu omul meciului. Dacă am lua trei puncte și aș fi omul meciului, ar fi extraordinar”, a spus Ioan Filip, marcatorul golului lui U Cluj din meciul cu Universitatea Craiova.
Meci cu FC Argeș pentru U Cluj runda viitoare
După meciurile cu formațiile care au terminat pe pozițiile doi și trei stagiunea trecută, pentru U Cluj urmează o partidă cu FC Argeș, ocupanta locului șase.
Jocul din etapa a treia a Superligii este programat pe 29 iulie, de la ora 18:30, și va fi transmis în direct la Digi Sport 1.
Etichete: ioan filip , u cluj - universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții