Ioan Becali, întâlnire cu șefii de la CFR: ”`Giovanni, mai avem bani un an. Vom vinde, va fi criză`”
13.12.2019, 13:32SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ioan Becali a anunțat că patronii de la CFR Cluj i-au transmis faptul că sunt pregătiți să vândă clubul. Întâlnirea a avut loc în vară. Între timp, calificarea în primăvara europeană ar putea schimba planul celor din Gruia.
”Am trăit meciul cu bucurie, ca orice simpatizant al fotbalului românesc. E o bucurie imensă pe care ne-au făcut-o Dan Petrescu și conducătorii clubului, care au ales să continue proiectul după eșecul de acum un an.
M-am întâlnit la începutul sezonului cu președintele executiv și proprietarul clubului și mi-au spus: «Giovanni, mai avem bani un an. Vom vinde, va fi criză, vom vedea ce se va întâmpla». Să nu uităm că la CFR a existat riscul falimentului după ieșirea din insolvență”, a spus Becali, la Pro X.
CFR Cluj a câștigat 16 milioane de euro din campania europeană
Calificarea în șaisprezecimile Europa League a adus suma câștigată de CFR la peste 16 milioane de euro. Astfel că situația clubului se poate stabiliza.
Câți bani mai poate primi CFR Cluj de la UEFA
- calificarea în optimi: 1,1 milioane euro
- calificarea în sferturi: 1,5 milioane euro
- calificarea în semifinale: 2,4 milioane euro
- calificarea în finală: 4,5 milioane euro
- câștigarea trofeului: încă 4 milioane euro
Etichete: ioan becali , probleme cfr cluj , ioan becali cfr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții