Exclusiv Ioan Andone știe motivul pentru care Universitatea Craiova nu reușește să câștige titlul în România
articol scris de Digi Sport01.06.2023, 18:08
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Universitatea Craiova a avut parte de un nou sezon ratat, iar oltenii au încheiat pe locul 4 în SuperLigă, departe de campioana Farul Constanța.
Motivul pentru care Universitatea Craiova nu reușește să câștige titlul în România
Sosit în anul 2013 la Universitatea Craiova, Mihai Rotaru a fost ocolit de performanțe în Bănie, în ciuda investițiilor uriașe făcute la club. În sezonul următor, trupa lui Eugen Neagoe nu va evolua în cupele europene, în ciuda obiectivelor mărețe ale oltenilor, stabilite înaintea fiecărei stagiuni.
Întrebat despre situația Craiovei, Ioan Andone a ținut să critice strategia oltenilor, care au început sezonul cu Laszlo Balint, apoi l-au adus pe Mirel Rădoi și au încheiat stagiunea cu Eugen Neagoe pe bancă.
"Trebuie să-și găsească antrenorul care știe să câștige titluri. Dacă aduci antrenori care nu au câștigat nimic, nu au cum să îți câștige campionate.
Trebuie să fie un om, dar tu schimbi câte 2-3 antrenori pe an. E cea mai mare prostie. Mergi cu un antrenor tot anul și după tragi linie. Îl au acolo pe Cârțu, dar el nu mai antrenează", a spus Andone, la Digi Sport Special.
Universitatea Craiova a încheiat play-off-ul SuperLigii pe poziția a patra, cu 40 de puncte, la două în spatele celor de la CFR Cluj.
Cum a reacționat Mihai Rotaru după ce Universitatea Craiova a rămas în afara Europei
Chiar dacă așteptările sale erau unele mult mai mari la începutul sezonului, Mihai Rotaru a spus că ratarea cupelor europene nu reprezintă o tragedie la Craiova, cel puțin din punct de vedere financiar. Ulterior, patronul oltenilor a făcut o comparație cu situația celor de la CFR Cluj, despre care a spus că este "condamnată" să ajungă în grupele Conference League.
"Chiar nu mă interesează (n.r. soarta barajului CFR - U Craiova). Greșiți. Analiza noastră economică spune că dacă CFR nu va intra în grupe, va avea probleme. Dacă fac o analiză aici, știm că CFR a fost dependentă de accederea în competițiile europene. Nu e o durere. Eu nu gândesc pe termen scurt. Nu vreau victorii de etapă", a spus Mihai Rotaru, la Digi Sport Special.
Etichete: universitatea craiova , ioan andone , superliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții