Ioan Andone știe cine poate fi salvatorul lui Dinamo! "Eu sper să meargă acolo. Ar fi un mare câștig pentru club"
articol scris de Digi Sport23.09.2021, 11:03
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
Dinamo este în prezent pregătită de Sorin Colceag, după ce Dario Bonetti a plecat în Italia și momentam nu a semnat rezilierea contractului.
"Câinii" speră să dea lovitura și să-l convingă pe Mircea Rednic să vină și să antreneze echipa. Ioan Andone, fost tehnician în Ștefan cel Mare, e de părere că o eventuală venire a lui Rednic ar fi de bun augur pentru club.
Ioan Andone: "Eu cred că binele lui Dinamo în momentul de faţă este să vină Mircea Rednic!"
Foști colegi de echipă și ultimii doi antrenori care au reușit să câștige titlul cu Dinamo, Mircea Rednic și Ioan Andone au păstrat o relație de prietenie și respect. "Fălcosul" chiar îl propune pe Rednic la Dinamo și spune că eventuala sa aducere ar reprezenta cel mai bun lucru pentru Dinamo în acest moment.
"Eu sper ca Mircea Rednic să meargă acolo. Are foarte multă experienţă, a fost de multe ori la Dinamo şi cunoaşte foarte bine clubul. Dacă se va duce, e clar că pentru Dinamo va fi cel mai mare câştig.
La ce a făcut el până acum în antrenorat, nu cred că îşi permite să retrogradeze cu Dinamo. Pe Mircea eu îl văd riscând, la cum îl cunosc.
Cred că poate salva echipa de la retrogradare anul acesta şi după aceea, din sezonul următor, să putem vorbi de mai multe lucruri. Nu cred că Iuliu Mureşan s-ar opune venirii lui Rednic.
Mureşan nu venea de la Cluj la Bucureşti dacă nu îşi dorea binele lui Dinamo. Eu cred că binele lui Dinamo în momentul de faţă este să vină Mircea Rednic!", a spus Ioan Andone, pentru Realitatea Sportivă.
Dario Bonetti ar solicita salariul pe un an pentru a se despărți de Dinamo
Supărat după ultimele declarații ale lui Iuliu Mureșan, Dario Bonetti, i-ar fi transmis conducerii lui Dinamo că vrea 72.000 de euro pentru a semnat rezilierea, adică salariul său pe un an, anunță Fanatik. În caz contrar, cu ajutorul soției sale care este avocat, italianul îi amenință pe dinamoviști că-i va da în judecată.
”Sper ca Dario să semneze rezilierea amiabilă, pentru că este cel mai bun lucru pentru toată lumea și sper să înțeleagă acest lucru. Nimeni nu are nimic cu el și chiar vreau să-i mulțumesc pentru că a venit într-un moment foarte greu pentru Dinamo, cum am venit și eu.
Etichete: mircea rednic , ioan andone , antrenor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții