Ioan Andone / Foto: Digi Sport

Exclusiv Ioan Andone nu a avut milă față de unii jucători de la Dinamo

articol scris de Digi Sport
07.01.2025, 19:00
  • Supercupa Spaniei: Real Madrid - Mallorca, joi, 21:00, DGS 1

  • Scoția Premiership: Dundee - Rangers, joi, 22:00, DGS 2

Dinamo a încheiat anul 2024 pe locul al 3-lea al SuperLigii (36 de puncte), la un singur punct în spatele liderului Universitatea Cluj (37 de puncte), în contextul în care în stagiunea precedentă s-a salvat de la retrogradare, la baraj.

După ce a făcut o primă jumătate de sezon remarcabilă, trupa din ”Ștefan cel Mare” s-ar putea trezi într-o situație complicată din vară, ipostază care și-ar putea pune amprenta decisiv asupra modului în care va arăta echipa din anul viitor.

Ioan Andone: ”La unii jucători de la Dinamo nu le-aș mai prelungi contractele”

Mai exact, 10 jucători din lotul lui Dinamo, unii dintre ei titulari cerți, au intrat în ultimele șase luni de contract de la începutul anului 2025. Astfel, aceștia, în cazul în care nu-și vor prelungi înțelegerile cu formația ”Alb-roșie”, vor putea semna cu alte echipe din postura de jucători liberi, încă din această iarnă.

În aceeași situație este și antrenorul ”Câinilor”, Zeljko Kopic, însă tehnicianul croat este foarte aproape de a parafa o nouă înțelegere cu dinamoviștii.

Într-o intervenție în direct la Digi Sport, Ioan Andone, fost antrenor și jucător al lui Dinamo, a declarat că este de acord ca să îi fie prelungită înțelegerea lui Zeljko Kopic, însă nu a fost de aceeași părere și când a venit vorba de unii jucători din tabăra ”Câinilor”.

”Fălcosul” crede că unii jucători din ”Haită” nu sunt de nivelul lui Dinamo și a transmis că unii fotbaliști străini nu ar mai merita un nou contract în ”Ștefan cel Mare”.

”(n.r. I-ați prelungi contractul lui Zeljko Kopic?) Sigur! Are tot meritul. I-aș prelungi contractul lui Kopic, în orice condiții. Indiferent de ce salariu cere sau ce alte dorințe mai are. Merită, pentru că a demonstrat că face treabă.

Dar, la unii jucători de la Dinamo nu le-aș mai prelungi contractele. E vorba despre câțiva jucători străini. De exemplu, eu nu am auzit de ei, până să vină la Dinamo. Mai bine le dai credit unor jucători români, de perspectivă.

Dintre cei care au intrat acum în ultimele 6 luni de contract, unii or să încerce să forțeze niște salarii mai mari”, a declarat Ioan Andone, la emisiunea ”Digi Sport Special”.

Jucătorii care își vor termina contractele în vară cu Dinamo

  • Josue Homawoo (27 de ani, fundaș central)
  • Răzvan Patriche (38 de ani, fundaș central)
  • Raul Opruț (26 de ani, fundaș stânga)
  • Antonio Luna (33 de ani, fundaș stânga)
  • Cristian Costin (26 de ani, fundaș dreapta)
  • Eddy Gnahore (31 de ani, mijlocaș defensiv)
  • Andrei Mărginean (23 de ani, mijlocaș central)
  • Giorgi Milanov (32 de ani, mijlocaș central)
  • Ahmed Bani (22 de ani, aripă dreapta)
  • Hakim Abdallah (26 de ani, atacant)

Etichete: dinamo , ioan andone , jucatori dinamo , contracte dinamo , prelungire dinamo


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Preluarea Groenlandei cu forța. Transformă Donald Trump SUA într-un stat expansionist? Ce spun experții

În cadrul unei conferințe de presă, Donald Trump a lansat ideea că Statele Unite ale Americii ar trebui să preia controlul asupra Groenlandei și Canalului Panama. Președintele ales al SUA a și plusat și a menționat că nu exclude posibilitatea preluării Groenlandei prin intermediul „coerciției militare sau economice”. În plus, Trump a avansat ideea că statele membre ale NATO ar trebui să crească la 5% din Produsul Intern Brut cheltuielile legate de apărare. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Sârbii l-au descoperit pe românul care a câștigat milioane, dar a pierdut totul: ”A rămas fără bani, dinți, soție și copil”

MERCATO 2025. Toate transferurile iernii sunt aici! Mutare la CFR Cluj

Exclusiv Gigi Becali, după ce a aflat tranzacția istorică ce ar putea avea loc în fotbal: "Cine să mai joace?"

MM Stoica a oferit replica zilei, în doar câteva cuvinte. Peste 1.000 de like-uri în două ore

Nota primită de Drăgușin, după ce a jucat 108 minute în Tottenham - Liverpool și a salvat-o pe Spurs! Ce au scris englezii

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Fotbalistul de 3.500.000€ de la FCSB, gata să plece: ”Se va transfera”

Interzis pentru Ianis Hagi! Rangers nici nu vrea să audă propunerea

Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după meciul cu Liverpool: românul a bifat 108 minute pe teren

Obiective clare pentru Rapid. Claudiu Petrila vrea cel puțin un trofeu în 2025

Citeşte şi

Dennis Politic, primele impresii despre Alex Pop, după ce atacantul a debutat la Dinamo

Exclusiv ”Ne-am înțeles!” Andrei Nicolescu a anunțat că Zeljko Kopic își va prelungi contractul cu Dinamo

PEROZAre doi copii, dar arată impecabil! Rihanna, provocatoare în lenjerie de dantelă roșie

FILM NOWRichard Gere, adevărul despre scenele pasionale din „Pretty Woman”. Ce spune despre colaborarea cu Julia Roberts

Preparatorul fizic al lui Liviu Ciobotariu, atac fără precedent la patronul Valeriu Iftime citeşte ştirea pe Prosport.ro

Veste de ultim moment pentru FC Barcelona. Ce se întâmplă cu Dani Olmo și Victor Pau citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Lidia Buble, irezistibilă la malul mării, într-un costum de baie minuscul. Fanii au reacționat: „Ne-ai dat gata!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Lidia Buble, irezistibilă la malul mării, într-un costum de baie minuscul. Fanii au reacționat: „Ne-ai dat gata!”

Digi World

Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA

Digi Animal World

Pisica care a cucerit TikTok-ul. Poziția hilară în care doarme i-a adus 4 milioane de vizualizări