Ioan Andone le bate obrazul jucătorilor lui Dinamo: "Ar trebui să le fie rușine să iasă din casă"
articol scris de Digi Sport28.12.2021, 15:46
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dinamo va încheia anul ca penultima echipă din Liga 1, după ce nu a reușit să obțină decât trei victorii în primele 21 de etape din campionat.
"Câinii roșii" și-au schimbat recent antrenorul, în speranța că vor reuși să redreseze echipa astfel, dar Flavius Stoican (45 de ani) are o misiune extrem de dificilă.
Ioan Andone le bate obrazul jucătorilor lui Dinamo: "Ar trebui să le fie rușine să iasă din casă"
Situația din Ștefan cel Mare este atât de neagră încât Ioan Andone (61 de ani) crede că cei din vestiarul alb-roșu nici măcar nu ar trebui să se mai afișeze în public în această perioadă, de rușinea parcursului de până acum.
"Fălcosul" a mai spus că Ștefan Radu (35 de ani), un alt fost dinamovist, face același lucru după ce pierde un meci la Lazio, a cărei galerie este cunoscută pentru duritatea cu care își tratează uneori jucătorii.
"Bineînţeles că ar trebui să le fie ruşine să iasă din casă de sărbători. În Italia, cred că îi strângea lumea de gât… Păi, în Italia nu ieşeai pe stradă! Vorbeam cu Radu Ştefan, care e dinamovist şi are două echipe de suflet, Dinamo şi Lazio… Când pierdeau un meci la Lazio, le era frică să iasă la o pizzerie! Stăteai în casă, mâncai acasă, îţi vedeai de treaba ta!", a declarat Andone, potrivit as.ro.
Dinamo a primit un mesaj clar din partea PCH
Peluza Cătălin Hîldan a postat un mesaj, pe rețelele sociale, prin care cere conducerii clubului şi tehnicianului Flavius Stoican să comunice cu fanii şi să îşi prezinte viziunea şi planurile.
Mai jos, comunicatul postat de PCH pe Facebook:
“Cerem respect!
În atenţia domnilor Mureşan şi Stoican! Vă rugăm, nu ne confundaţi! Nici pe noi cu suporterii altor echipe la care aţi activat în trecut, nici pe Dinamoc cu alte cluburi de rând.
A trecut mai bine de o săptămână de când Dinamo are antrenor, însă acesta nu a fost văzut şi nici auzit de vreun suporter. În fotbalul mare un astfel de comportament este de neconceput! Spre exemplu, Xavi a semnat cu Barcelona şi în maxim 30 de minute era în conferinţa de presa pentru a-şi anunţa intenţiile. Pentru că asta înseamnă respect pentru suporteri. Nici Xavi şi nici preşedintele clubului nu se comportă cu Barcelona de parcă ar fi propria lor jucărie.
Faptul că la Dinamo de mai bine de o săptămână se tace ni se pare un lucru de prost augur. Iar dacă nu aveţi un minim de respect pentru suporterul dinamovist, să dialogaţi cu el, să vă prezentaţi pe voi şi ideile voastre, atunci Asociaţia “Peluza Cătălin Hîldan”, în calitate de acţionar al lui Dinamo vă somează public să o faceţi!
Ni se pare inadmisibil ca de mai bine de o săptămână presa să chinuie suporterul dinamovist cu ştiri de tipul: "Pleacă Filip şi Matei", "Filip şi Matei revin la echipă", "Iliev a fost dat afară", "Iliev revine", "Dinamo nu îşi permite un cantonament în pauza de iarnă", "Dinamo vrea să se salveze de la retrogradare cu un jucător dat afară de la UTA". Şi toate astea în timp ce oamenii de la Dinamo tac.
Considerăm firesc să trataţi Dinamo ca pe un club mare, iar pe suporterii săi, în consecinţă. Aşadar, comunicaţi domnilor! Spuneţi-i suporterului dinamovist ce viziune aveţi, ce planuri, şi cum vreţi să le duceţi la îndeplinire. Nu ne puneţi în faţa faptului împlinit sperând că nu vom avea reacţie! Nu ne trataţi ca pe suporterii de la Hermannstadt, Poli Iaşi. Nu luaţi acest mesaj ca pe o ameninţare, ci ca pe o invitaţie la normalitate într-un club mare!
P.S.: Flavius, vorbele alea cu mâncatul de jar, cu omul care sfinţeşte locul etc., sunt pentru suporterii Viitorului Pandurii”, este mesajul PCH, postat pe Facebook.
Etichete: dinamo , ioan andone
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții