Investițiile lui Gigi Becali dau roade! Topul academiilor din România, în care FCSB a crescut mult. Cine e lider
articol scris de Digi Sport20.08.2020, 16:22
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Oficialii Federației Române de Fotbal au anunțat azi, în cadrul unui material prezentat pe site-ul oficial, un top al academiilor din România. Viitorul este în continuare lider, dar se află în scădere în ultimii ani.
La polul opus este FCSB, care a urcat trei poziții. Gigi Becali mizează mult pe tineri, potrivit noii sale strategii. Podiumul este completat de Dinamo.
În schimb, campioana CFR Cluj, care nu mizează pe tineri, s-a clasat pe locul 10. Universitatea Craiova a terminat sezonul pe locul 7.
Galerie Foto
FCSB a progresat mult în ultimii ani la nivel de juniori. A urcat trei poziții în clasament
Lider, la fel ca în ultimii ani, este Viitorul. Însă, conform celor de la Casa Fotbalului, clubul patronat de către Gică Hagi se află în scădere în ultimii ani. Are una dintre cele mai slabe creșteri din punct de vedere al punctajului (93,4), față de anul trecut.
La polul opus se află FCSB, care se poate lăuda cu faptul că a urcat trei poziții față de 2019, astfel că acum are un punctaj de 88,1 puncte.
Surpriza, în raport cu ce s-a întâmplat la nivelul clubului, vine de la Dinamo. Roș-albii au completat podiumul cu 84,8 puncte.
Cele mai bune echipe din Liga 1, din sezonul recent încheiat, CFR Cluj și Universitatea Craiova, nu stau deloc bine la nivel de juniori. Campioana s-a clasat abia pe locul 10, cu 80,1 puncte, în timp ce oltenii au acumulat ceva mai mult, 81,5.
FRF a anunțat cum a fost realizat topul academiilor din România, acolo unde FCSB a crescut cel mai mult în ultimii ani.
Procedura de evaluare acoperă 7 domenii fundamentale pentru performanța în fotbalul juvenil, fiecare cu mai multe categorii.
Fiecare categorie este evaluată pe o scară de la 1 la 4 puncte. În același timp, fiecare categorie are o pondere diferită la evaluarea totală. Scorul final depinde de evaluarea tuturor categoriilor din 7 domenii, calculul final ținând cont atât de ponderea fiecărei categorii, cât și a domeniului general în scorul total.
Iată cele 7 domenii și ponderea lor la total (100%), fiecare academie putând obține maximum 100 de puncte:
Strategie și filozofie 10,6 %
Echipe și jucători 12,1%
Staff tehnic 19,4%
Staff suport 6,8%
Antrenamente și meciuri 9,7%
Infrastructură și facilități 20,8%
Rezultate 20,6%.
Etichete: gica hagi , gigi becali , academia fcsb , trasferuri gigi becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții