Îndoieli asupra politicii de transferuri de la Universitatea Craiova: ”În ultimele meciuri am fost dezamăgit”
articol scris de Digi Sport10.10.2022, 10:21
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Universitatea Craiova a pierdut meciul din etapa a 13-a a Ligii 1 cu FC Argeș, scor 0-1, iar la finalul meciului, Mirel Rădoi (41 de ani) a avut un discurs dur.
Rodion Cămătaru, despre parcursul Universității Craiova în ultima perioadă
Rodion Cămătaru (64 de ani), fost atacant la Universitatea Craiova, are îndoieli asupra politicii de transferuri a echiepei lui Mihai Rotaru și spune că este dezamăgit doar de rezultatele din ultima vreme ale formației din Bănie.
”Am auzit (n.r. despre înfrângerea Universității Craiova cu FC Argeș, scor 0-1), atunci eram în drum spre Olanda, eram prin Germania. Mi s-a spus că au jucat prost. Am văzut declarațiile lui Mirel Rădoi de la finalul meciului, ne va fi greu la iarnă.
Poate nici politica de transferuri a clubului nu a fost bună, dar este decizia lor. Ați văzut și la Steaua (n.r. FCSB), ce decizii au luat în perioada de transferuri, ei au pierdut foarte mulți bani pe transferuri.
Până acum nu sunt dezamăgit de parcursul Universității Craiova. Poate în ultimele meciuri am fost dezamăgit, dar există potențial și eu cred că echipa are valoare”, a spus Rodion Cămătaru, potrivit Fanatik.
Mirel Rădoi cere noi transferuri la Universitatea Craiova
”Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. În ultimii ani, toți antrenorii am fost slabi, dar lotul de jucători a rămas același. Dacă nu va fi adus `sânge proaspăt` probabil că și eu voi fi următorul. Lucrurile sunt clare, pentru toată lumea. Ăsta este mesajul pe care l-am transmis și jucătorilor. Poate o să fie momentul în care o să rămână antrenorul și o să plece jucătorii.
Pentru că sunt echipe care îți oferă spații, iar echipa a fost construită ani de zile pe aceste tranziții, pe contraatac. În momentul de față, încercăm să avem o altfel de abordare, cu posesie. Spațiile alea nu mai sunt, pentru că adversarul se retrage. Și până la urmă, în ultima treime, ai nevoie de jucători care să facă diferența, unul contra unul, doi contra doi ”, a declarat Mirel Rădoi, la finalul partidei cu FC Argeș.
VIDEO: Rezumat FC Argeș - Universitatea Craiova 1-0
Etichete: mirel radoi , rodion camataru , fc arges - universitatea craiova , rezumat fc arges universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții