Încă un scandal la FCSB! Alexandru Stan s-a luat la bătaie cu un alt bărbat. Prima reacție a jucătorului
13.09.2019, 21:01SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Alexandru Stan a fost și el implicat într-un scandal, după episodul prin care a trecut Florinel Coman. ProSport susține că a poliția a intervenit pentru a calma situația între jucătorul celor de la FCSB și un alt bărbat.
UPDATE 22:00: Alexandru Stan a avut o primă reacție după scandalul în care a fost implicat: "Am avut un incident, dar nu a fost vorba despre a veni poliţia. Eram la o spălătorie, pur şi simplu. Cu soţia mea eram. Un angajat de acolo i-a vorbit urât. Am vorbit la telefon cu patronul de acolo şi i-am spus că nu mi se pare normal. Au fost ceva discuţii, dar după am intrat la film. Da, la spălătoria de la Plaza România. Un angajat s-a luat de soţia mea.
(n.r. întrebat dacă au fost violenţe) Da... Dar nu contează asta. S-a întâmplat ceva. Nu am sunat la poliţie. Nu am făcut nimic. Mă pun la mintea tuturor proştilor? Lucrurile au fost la un pas de a degenera. S-a plătit ceva şi nu s-a respectat", a declarat Alexandru Stan pentru prosport.ro.
Sursa citată susține că fundașul stânga se afla la o spălătorie, în seara zilei de vineri, moment în care un alt bărbat l-a provocat, iar lucrurile au degenerat. Cei doi s-ar fi luat la bătaie, iar jucătorul a apelat ”112”.
Lucrurile s-ar fi calmat până la urmă, dar aceasta poate reprezenta o nouă bilă neagră pentru jucătorul de care Gigi Becali vrea să scape de la FCSB.
Cum a fost agresat verbal Florinel Coman
La finalul lunii august, Gazeta Sporturilor a publicat imaginile în care Florinel Coman a fost jignit de niște persoane neidentificate. Fotbalistul, îmbrăcat în echipamentul lui Chelsea, coborâse să-și cumpere ceva de la un magazin din apropierea locuinței sale.
"Nici nu vă vine să credeți cu cine sunt aicea! Bă, nenorocitule, bă! Ăsta e îmbrăcat cu Chelsea, să moară viața mea! Uitați-l pe Mbappe, să moară…", spune cel care filmează.
Ulterior, jucătorul celor de la FCSB iese din magazin, îl întreabă pe cel care înregistrează "Ce faci, bă, frate?", după care își vede de drum.
Bărbații continuă însă să strige după Florinel Coman: "Uitați-vă, bă, la ăsta! Visează la Chelsea, bă! Nu vă vine să credeți, bă!!! Bă, nenorocitule! Bă, Mbappe, bă, să moară viața mea!".
Etichete: alexandru stan , scandal fcsb , alexandru stan fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții