Video Exclusiv "Încă nu e proaspăt!". Gică Hagi, detalii despre situația lui Adrian Mazilu, înainte de plecarea la Brighton
articol scris de Digi Sport19.10.2023, 08:24
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Farul Constanța s-a înțeles cu Brighton pentru transferul lui Adrian Mazilu (18 ani), în schimbul a 3 milioane de euro, iar tânărul fotbalist român va face pasul la echipa din Premier League în iarnă.
Gică Hagi a explicat situația lui Adrian Mazilu
Adrian Mazilu a avut un start slab de sezon, în care a marcat un singur gol și a înregistrat cifre modeste. Unica sa reușită în SuperLiga a venit în urmă cu două luni, în eșecul cu Rapid, scor 1-3.
Întrebat despre situația tânărului fotbalist, care va ajunge în Anglia în scurt timp, Gică Hagi (58 ani) a sărit în apărarea acestuia. "Regele" a explicat faptul că Mazilu nu a avut nici măcar pauză, motiv pentru care trebuie să i se acorde răbdare.
"Din punctul meu de vedere, nu. El a jucat foarte mult la vârsta pe care o are, așa am făcut și eu la vârsta de 17 ani. Nu a avut pauză, a avut vacanță doar cinci zile.
Este un jucător de bază la campioana României. Și-a câștigat postul și îl respectă colegii. Se vede că încă nu e proaspăt, dar suntem fericiți că Mazilu e pe teren și ne ajută să câștigăm.", a declarat Gică Hagi, la Fotbal Club.
- 2 milioane de euro este cota de piață a lui Adrian Mazilu, potrivit Transfermarkt.
- 7 goluri și un assist în 21 de meciuri sunt cifrele lui Mazilu la Farul în stagiunea precedentă, în toate competițiile.
VIDEO cu singurul gol reușit de Adrian Mazilu în SuperLiga în acest sezon:
Adrian Mazilu și-a îndeplinit visul
În sezonul precedent, în cadrul unei conferințe de presă, Adrian Mazilu recunoștea că visul său este să joace în Premier League. Câteva luni mai târziu, ”perla” lui Gică Hagi și-a văzut visul îndeplinit:
"Mă simt excelent că la primul meu meci ca titular am reușit să marchez și am luat cele trei puncte. (Gheorghe Hagi) mi-a spus să intru cum am intrat și la juniori, să-mi fac jocul. Mă antrenez foarte bun, exersez foarte multe execuții din toate părțile și la meci s-a văzut. Este o victorie frumoasă și sper să rămânem acolo unde ne este locul, pe primul loc.
Este o decizie grea, sunt mai mulți jucători, cum este și Denis Alibec, un jucător de mare perspectivă. Dar eu lupt în fiecare zi să demonstrez și, ușor-ușor, să prind un loc de titular. Am început fotbalul aici, de la șase ani și sper să rămân în continuare, să am evoluții cât mai bune. Mi-aș dori să ajung în Premier League, îmi place foarte mult campionatul. Idolul meu e Messi", declara Adrian Mazilu.
Etichete: gica hagi , farul constanta , superliga , adrian mazilu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții