"În această seară, am aplicat al doilea nostru principiu!" Cauzele eșecului, explicate de Ianis Hagi
26.08.2018, 23:15SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Video Viitorul - FCSB 1-4. FCSB a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 4-1, echipa FC Viitorul, într-un meci din etapa a şasea a Ligii I, în care gazdele au jucat în inferioritate numerică aproape de la început.
Golurile au fost marcate de Ionuţ Vână ’72 pentru Viitorul şi Florinel Coman ’45, Dennis Man ’52, Daniel Benzar ’82 şi Raul Rusescu ’89 pentru FCSB. Viitorul a jucat cu un om în minus, după ce Ghiță a fost eliminat în minutul 5.
"Am început meciul cu un om în minus. Am încercat să le ținem piept și să punctăm pe contra-atac. Ăsta e fotbalul, când joci cu o echipă cum e Steaua, e greu să îi ții piept", a spus Ianis Hagi, la final.
Deși a jucat în inferioritate numerică, Viitorul a dat semne de revenire în repriya a doua, când Vână a înscris pentru 1-2. "Am reușit să fim concentrați, știam că vom avea ocazii. Am reușit să marcăm, dar au punctat pe final", a mai spus Ianis Hagi.
Ianis Hagi a vorbit și despre tactica adoptată de Viitorul în această partidă.
"În această seară am aplicat al doilea nostru principiu. Nu am mai mizat pe posesie, ci pe presiune. Dacă nu erau acele probleme în defensivă, puteam spera la un punct", a mai spus Ianis Hagi.
După primele 6 etape disputate în Liga 1, FCSB e pe prima poziţie: a acumulat 13 puncte şi a depăşit-o pe rivala CFR (12 puncte). Podiumul e completat de Astra (10 puncte).
FCSB - Rapid Viena se va juca joia viitoare, pe 30 august, la ora 21:30, LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: viitorul , ianis hagi , fcsb , viitorul fcsb , video viitorul - fcsb 1-4
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții