În 16 zile de la deschiderea discuțiilor, Alex Dobre le-a câștigat inima rapidiștilor
articol scris de Digi Sport22.10.2024, 09:38
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Rapid a învins Farul cu 5-0, luni seară, pe Giulești, în cadrul etapei a 13-a a SuperLigii, iar omul meciului nu a fost nici Boupendza, nici N'Jie, ci Alex Dobre.
La 16 zile distanță de momentul în care Digi Sport a publicat informația că tratativele dintre Alex Dobre (26 de ani) și CFR Cluj au picat și Rapid a intrat pe fir, Dobre a debutat pentru vișinii și a marcat două goluri foarte frumoase.
Victor Angelescu a confirmat că socrul lui Alex Dobre este antrenor la juniorii Rapidului
Unul dintre ele, al patrulea din meci, a fost chiar superb. Cursă din propria jumătate a terenului, pe dreapta, minge primită de la Manea la circa 25 de metri de poartă, pătrundere prin colțul careului mare, fentă spre interior și șut cu stângul, la semiînălțime, la colțul lung, în plasa laterală!
Victor Angelescu, acționarul minoritar al Rapidului, a confirmat inclusiv informația oferită de Digi Sport că un membru al familiei lui Alex este antrenor la centrul de juniori ai Rapidului, tatăl soției proaspătului jucător al vișiniilor.
”Pe Dobre îl știm pentru că e român. După ce nu s-a înțeles cu CFR, el a avut o discuție cu domnul Șucu. Apoi a fost o ședință și am decis să îl luăm. Alex nu s-a înțeles cu CFR Cluj, apoi l-a sunat pe domnul Șucu și am decis toți că e o decizie bună să-l transferăm.
Avem pe cineva care lucrează în club și este rudă cu Alex Dobre, este tatăl soției. Este antrenor la juniori”, a afirmat Angelescu la Fotbal Club.
Alex este căsătorit cu Erika, alături de care este de 7 ani!
Galerie Foto
Ce a declarat Alex Dobre după Rapid - Farul 5-0
În victoria Rapidului cu Farul 5-0, golurile au fost marcate de Borza (min. 13), Petrila (30), Pașcanu (40), Alex Dobre (min. 72, min 90+5), iar la final era extrem de fericit.
”E un debut de vis! Este mai importantă victoria Rapidului, decât faptul că am marcat o 'dublă'.
Sunt un jucător dinamic. Am fost inspirat și mă bucur că mi-a ieșit. M-a ajutat ritmul din Portugalia și mă bucur că îmi prinde bine ce am învățat acolo. Marius Șumudică m-a încurajat și colegii m-au făcut să mă simt ca acasă aici.
Nu știu ce părere are selecționerul de prestația mea. Dacă dânsul va considera că merit să fiu convocat la echipa națională, ar fi o mândrie pentru mine pentru că iubesc România și iubesc fotbalul.
Va fi un drum lung de acum încolo. Suntem ca o familie și ne bucurăm că am obținut un rezultat pozitiv. Sunt niște momente incredibile. Sunt momente care îmi vor rămâne în minte pentru totdeauana și le voi povesti mai departe.
Le mulțumesc fanilor, colegilor și familiei pentru susținere”, a declarat Alex Dobre, la flash-interviu.
Video rezumat Rapid - Farul 5-0
Etichete: video rapid farul , alex dobre , erika dobre
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții