Ilie Poenaru și-a pus la zid jucătorii după umilința cu Sepsi: "Nu mai pot! Ajung la spital"
10.12.2019, 18:39Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Antrenorul Clinceniului, Ilie Poenaru, și-a criticat dur jucătorii după eșecul cu Sepsi, scor 4-0. Tehnicianul ilfovenilor le-a transmis jucătorilor tineri că trebuie să se maturizeze, pentru că altfel nu vor realiza nimic în carieră. Poenaru a anunțat și o restructurare a lotului, cel puțin în compartimentul defensiv, pentru că erorile din apărare l-au scos din minți.
Poenaru nu înțelege de ce jucătorii lui s-au prezentat atât de slab în partida de la Sf. Gheorghe: "N-a mers nimic, ce să meargă? Jucătorii au crezut că dacă au câștigat categoric cu Târgoviște și dacă au întors cu Sibiu, la Sepsi pot juca pe vârfuri, lipsiți de atitudine, și să câștige fără drept de apel. Au fost total nepregătiți pentru meci. Nu poți câștiga meciuri dacă n-ai atitudine. Sepsi ne-a dominat la toate capitolele. Trebuie să fim sinceri, să fim realiști.
În prima repriză am avut câteva momente bune, dar nu am înțeles de ce nu am pasat, de ce nu am pus mingea jos. Le-am cerut și la pauză să joace, să aibă tupeu. Le-am spus că trebuie să joace din maxim două atingeri, însă nu știu ce au înțeles ei, pentru că vedeți rezultatul", a spus Poenaru, după înfrângerea cu Sepsi.
Ilie Poenaru: "El are impresia că dacă intră pe teren se dă toată lumea la o parte pentru că a venit Merloi"
Mai apoi, Ilie Poenaru și-a pus la zid jucătorii tineri: "Inconstanța jucătorilor tineri există la toate echipele din România. Asta e mentalitatea noastră, a românului. Noi încercăm, pe lângă antrenori, să fim și psihologi pentru ei. Să le umblăm la creier. Acești copii au impresia că dacă au un joc bun, au rezolvat tot. I-am spus lui Merloi, după ce toată lumea îl felicita pentru că a marcat trei goluri, că ăsta e rolul lui, să marcheze. Fotbalul are două faze. El are impresia că dacă intră pe teren se dă toată lumea la o parte pentru că a venit Merloi.
Atât el, cât și Robert Ion și Cristian Dumitru trebuie să se maturizeze. La vârsta lor, alți jucători evoluează deja pentru naționale, pentru cluburi foarte mari. Au calitate, îi sprijinim, dar să nu creadă că este suficientă doar prezența lor pe teren. Vreau să se maturizeze mult mai repede. Eu vrea ca ei să crească, au calitate. Să nu creadă că este de ajuns doar prezența lor în teren", a declarat Poenaru, despre tinerii din club.
Poenaru anunță schimbări la Clinceni: "Nu mai pot! Ajung la spital"
În final, Poenaru a anunțat că va face curățenie la echipă în perioada de mercato: "Nu mai pot. Ajung la spital, ce naiba!? Nu se poate. Vom rezolva 100% problema pe faza de apărare, problema fundașilor. Vom face transferuri, da. Le-am dat șansă, mai au două meciuri în care pot demonstra, dar vom face oricum transferuri. Avem nevoie de jucători. Nu am tras linie, avem o analiză pe care trebuie să o terminăm", a încheiat Poenaru.
VIDEO rezumatul partidei Sepsi - Academica Clinceni 4-0
Etichete: sepsi , video liga 1 , academica clinceni , ilie poenaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții