Ilie Dumitrescu zice că nu a fost penalty şi remarcă distanţa foarte mare la care se afla arbitrul de fază
articol scris de Digi Sport15.02.2021, 08:36
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ilie Dumitrescu a analizat meciul Hermannstadt-FCSB 1-0, iar opinia sa la faza cea mai discutată a meciului, cea în care arbitrul Cătălin Popa a dictat 11 metri pentru gazde, a fost alta decât a lui Ion Crăciunescu.
Dacă fostul arbitru internaţional susţine că este lovitură de pedeapsă pentru că Andrei Vlad sare în faţa lui Bagaric, iar atacantul Sibiului se loveşte cu piciorul de el, fostul mare internaţional român vede altfel lucrurile.
Iar unul dintre argumente este şi acela că "centralul" era foarte departe de fază, astfel că îi era greu să vadă clar desfăşurarea acţiunii.
Lui Ilie Dumitrescu nu i s-a părut penalty şi remarcă distanţa la care se afla arbitrul de fază
„S-a dus (n.r. Vlad) să închidă unghiul la faza asta! Interpretarea arbitrului și a ta (n.r. a lui Ion Crăciunescu) este alta.
Portarul nu are nicio intenție a stopa atacantul pe direcția de alergare. Vlad nu întinde piciorul spre jucător.
Băiatul ăsta (n.r. arbitrul Cătălin Popa) care arbitrează este la 20-25 de metri de faza asta. Nu a văzut!? Este la cel putin 22-23 de metri. Eu am spus că nu este penalty. Eu spun că atacantul a reușit să obțină această lovitură de la 11 metri pentru că a fost abil”, a mai spus Ilie Dumitrescu, care a adăugat că nu asta nu înseamnă că el şi nu Crăciunescu are dreptate. "Eu spun ce cred, dar Crăiunescu este specialist".
Video cu faţa penalty-ul acordat de Cătălin Popa la Hermannstadt-FCSB 1-0
Etichete: ion craciunescu , ilie dumitrescu , video hermannstadt fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții