Exclusiv Ilie Dumitrescu, noi critici la adresa lui Gigi Becali. Ce spune despre meciul cu Guimaraes: "N-ai ce soluție să mai găsești"
19.08.2019, 17:29Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
Ilie Dumitrescu a făcut o analiză, în cadrul emisiunii Fotbal Club, de la Digi Sport, asupra echipei lui Gigi Becali și a explicat de ce consideră că Andrei Marc (26 de ani) va fi titular în meciul din play-off-ul Europa League, împotriva portughezilor de la Vitoria Guimaraes. Mai mult, fostul internațional român l-a criticat pe finanțatorul de la FCSB, dar și modul în care acesta acționează.
”N-ai ce soluție să mai găsești. Marc va fi titular cu Guimaraes. Nu poți să faci experimente la un meci de play-off, să cobori un mijlocaș. Ce s-a întâmplat în trecut nu cred că se poate. Sper să se concentreze și să comunice mult cu Planic. Lucrurile sunt complicate, pentru că nu ai multe soluții. Acesta este scenariul”, a spus Ilie Dumitrescu, la Fotbal Club.
Ilie Dumitrescu a criticat acțiunile lui Gigi Becali
Ilie Dumitrescu a criticat din nou modul în care sunt luate deciziile la echipa "roș-albaștrilor". Analistul Digi Sport a vorbit despre schimbul dintre Mihai Bălașa (24 de ani), de la FCSB, și Tiago Ferreira (26 de ani), de la Universitatea Craiova. Gigi Becali a luat decizia de a scăpa de fundașul de la roș-albaștri, ale căror prestații l-au nemulțumit pe finanțatorul vicecampioanei României.
"Și deciziile astea luate peste noapte, să transferi un jucător doar ca să scapi de altul. Bălașa acum un an ajunsese la echipa națională. Era un jucător de echipă națională. A făcut greșeli, a plătit 600,000 de euro parcă pe el. Sunt decizii luate, tragi linie și vine decontul, plătești nota de plată, aia scrisă cu pixul", a mai spus Ilie Dumitrescu.
Etichete: gigi becali , ilie dumitrescu , mihai balasa , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții