Video Exclusiv Ilie Dumitrescu a auzit ce a declarat Țicu și nu ”l-a iertat”
articol scris de Digi Sport24.11.2023, 23:38
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Valentin Țicu (23 de ani) a revenit pe teren în meciul Petrolul - FC Botoșani 2-1, după ce suspendarea i-a fost redusă de la 16 la 8 etape.
La finalul lunii septembrie, Țicu i-a rupt piciorul lui Dragoș Iancu, în partida Petrolul - Hermannstadt. Intrarea căpitanului Petrolului nu a fost intenționată, însă a avut urmări grave. Jucătorul sibienilor a fost operat și va mai sta câteva luni pe tușă.
Ilie Dumitrescu, despre Valentin Țicu: ”Trebuia să vină cu o declarație frumoasă, să-i dedice golul”
Fundașul lateral a marcat primul gol al echipei sale în victoria cu Botoșani, iar la flash-interviu s-a dezlănțuit la adresa tuturor. S-a arătat de deranjat de ultima declarație a lui Iancu, nu i-a plăcut ce s-a spus despre el după accidentarea ”horror” a fotbalistului de la Hermannstadt, dar nu ”a iertat” nici conducerea Petrolului, pentru restanțele financiare de la club.
Ilie Dumitrescu a ascultat declarația lui Valentin Țicu și a reacționat. Expertul Digi Sport consideră că jucătorul ”Lupilor Galbeni” ar fi trebuit să-i arate mai mult respect ”victimei” sale.
”Sunt convins 100% că nu a vrut să-l pună într-o situație de genul ăsta (n.r.- să-l accidenteze pe Dragoș Iancu), dar când vezi ce s-a întâmplat după atacul ăsta, n-ai cum să nu fii sensibil. Indiferent ce a declarat, trebuia să zică `îl înțeleg, e într-o situație delicată`.
Chiar dacă ar fi vorbit foarte urât de Țicu. Cred că trebuia să fie pregătit pentru interviu. Deși nu a fost pregătit cu un tricou pe dedesubt, nu știa că dă gol, trebuia să vină cu o declarație frumoasă, să-i dedice golul”, a spus Ilie Dumitrescu, la emisiunea Fotbal Club.
”Nu cred că mai are rost să îmi cer scuze. Nu am apucat să vorbesc cu el (n.r. cu Dragoș Iancu). Nu știu de ce ar fi supărat, nu l-ar ajuta dacă aș sta eu 50 de etape. Mâine o să iau legătura cu el. Din ce am vorbit cu el, ușor-ușor își revine”, au fost cuvintele lui Țicu despre Iancu.
VIDEO Ilie Dumitrescu, despre Valentin Țicu
Ce a spus Dragoș Iancu, după ce suspendarea lui Valentin Țicu a fost înjumătățită
”Atunci când i-au dat 16 meciuri, am zis că poate e cam mult. Dar acum, cu numai 8, mi se pare cam blândă suspendarea. În condițiile în care pentru un scuipat regulamentul spune că iei între 6 și 12 etape.
Dar, până la urmă, pe mine nu mă încălzea cu nimic dacă îi dădeau nu știu câte meciuri de suspendare lui Țicu. Mi-a mai dat așa, din când în când, câte un mesaj, să mă întrebe cum sunt.
Pentru mine e un subiect încheiat. Nu-mi doresc decât să fiu bine și să revin cât mai repede pe teren”, a spus Dragoș Iancu.
VIDEO Rezumat Petrolul - FC Botoșani 2-1
Etichete: ilie dumitrescu , petrolul botosani , valentin țicu , dragos iancu , declaratii ticu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții