Video Exclusiv "Îl consideram viitorul număr 7 al României". Antrenorul care își punea toate speranțele în Florinel Coman
articol scris de Digi Sport20.12.2022, 16:42
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Florinel Coman (24 de ani) a fost unul dintre preferații lui Gigi Becali (64 de ani) în ultimii ani, dar evoluțiile sub așteptări ale fotbalistului l-au făcut pe patron să îl critice public în mai multe rânduri.
"În campionatul României, mai sus de FCSB nu are unde să meargă"
Devenit la un moment dat căpitanul celor de la FCSB, Coman a ajuns acum să fie rezervă la formația roș-albastră și chiar i-ar fi transmis patronului că vrea să plece de la echipă. Prestațiile lui "Mbappe de România" l-au dezamăgit și pe Erik Lincar, fostul antrenor al celor de la U Cluj, care a recunoscut că îl vedea pe jucător la un nivel mai înalt față de cum este la ora actuală.
"Îl consideram viitorul număr 7 al României. Foarte bun în duelurile unu contra unu, marcator. Un jucător cu calități fizice foarte bune, cu talie, apărea foarte bine la finalizare. Nu știu care sunt motivele pentru care nu a reușit să mai fie la un nivel bun în ultimele luni, în ultimul an.
În el există calitate, dar important este ca și el să îți dorească să ajungă în top. În campionatul României, mai sus de FCSB nu are unde să meargă. Pentru el ar fi bine să aibă evoluții bune și să prindă un transfer în străinătate", a spus Erik Lincar, potrivit Digi Sport.
- 26 de meciuri, 5 goluri și 3 pase decisive are Florinel Coman la FCSB în acest sezon
VIDEO cu declarațiile lui Erik Lincar
Florinel Coman vrea să plece de la FCSB: ”Nu am discutat cu nimeni, dar o voi face”
La câteva zile după ce Gigi Becali anunța că este gata să renunțe la serviciile lui Florinel Coman, care s-ar fi plâns că nu prinde suficiente minute, șeptarul FCSB-ului a fost decisiv în duelul cu gruparea moldoveană.
Intrat de pe bancă la jumătatea reprizei secunde, Coman a avut nevoie de doar 15 minute pentru a înscrie golul de trei puncte pentru bucureșteni. La final, jucătorul de bandă al FCSB-ului a recunoscut că Gigi Becali i-a dat o hârtie potrivit căreia poate semna cu orice echipă care achită trei milioane de euro în schimbul său.
Fostul căpitan al roș-albaștrilor a dezvăluit că urmează să-și caute o altă formație, unde să poată evolua mai mult, însă, dacă nimeni nu va fi dispus să plătească suma solicitată de patronul FCSB-ului, e gata să-și respecte contractul și să continue la vicecampioana României.
”Un meci greu, cu o echipă care a fost ordonată pe teren, a fost un alt meci față de cel de la ei. Nu (n.r.- dacă golul a fost un răspuns pentru Becali), îmi pare rău că am ratat cu CFR, dar asta e, mă bucur că m-am revanșat în această seară și am adus cele trei puncte. Nu mă interesează, mă bucur că am reușit să marchez și atâta tot.
Sunt sub contract cu FCSB, mă voi prezenta la vizita medicală și voi merge în cantonament. Nu am spus încă ultimul cuvânt. Da (n.r.- a primit confirmarea că poate pleca pentru 3 milioane de euro). Nimic, am discutat cu dânsul (n.r.- Gigi Becali), ce v-a spus, aia a fost discuția, nimic mai mult. Nu am discutat cu nimeni, dar o voi face. E normal.
A fost un an OK, o calificare în Conference League și cam atât. Nu atârnă greu banderola, Tănase a plecat, care a fost căpitan de la 24 de ani, a prins toate generațiile, era un jucător important, ne-a fost dificil, s-a simțit lipsa lui. Suntem un vestiar unit. Sperăm să rupem blestemul și să-i batem pe CFR”, a transmis Florinel Coman.
Etichete: liga 1 , erik lincar , fcsb , florinel coman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții