Exclusiv ”Îi dau salariu degeaba”. Gigi Becali a vorbit despre plecările de la FCSB
articol scris de Digi Sport21.04.2024, 08:14
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
FCSB a remizat cu Rapid, scor 2-2, în ultima etapă a sezonului regulat, iar roș-albaștrii au mai făcut un pas mic spre titlul de campioană.
Gigi Becali: ”Să zicem că Florinel Coman pleacă. Și lui Radunovic îi expiră contractul”
Gigi Becali (65 de ani) nu a fost la meci, dar a tras concluziile la final. Finanțatorul celor de la FCSB a vorbit despre plecările care se vor produce la vară. Florinel Coman (25 de ani) este primul fotbalist care și-a exprimat clar intenția de a pleca. Mai mult, atacantul a lăsat, sâmbătă seară, impresia că a și semnat cu Al Duhail, din Qatar.
Milionarul a mai precizat că și Risto Radunovic poate pleca, dar și că nu este neapărat disperat să vândă jucători. Becali l-a oferit exemplu pe Ionuț Panțîru, care a fost păstrat în lot deși nu a mai jucat de foarte mult timp din cauza accidentărilor.
Ionuț Constantin Panțîru (28 de ani) este unul dintre cei mai ”vechi” jucători din lot, fiind la FCSB din vara lui 2019.
”Hai să vedem (n.r. dacă pleacă Florinel Coman). Să zicem că pleacă. Altcineva? Radunovic poate pleca, îi expiră contractul.
Văd că pe Panțiru îl țin și îi dau salariu degeaba de patru ani. L-am aruncat?”, a spus Gigi Becali, în exclusivitate în cadrul emisiunii Digi Sport Special.
Florinel Coman, discurs dur după FCSB - Rapid: ”Mă interesează doar părerea dânsului”
”Am vrut să intrăm cu gândul de a câștiga, am început meciul foarte bine, dar din păcate am primit gol repede. E un plus față de meciul pe care l-am jucat cu ei, acel 4-0. Pe noi ar trebui să ne intereseze doar diferența dintre noi și locul 2.
Câștigăm la Sepsi și mergem mai departe. Ne-am învățat lecția, am intrat bine în meci. Fotbalul e imprevizibil. Pe mine mă interesează să iau campionatul, atât.
E important că am ars o etapă, am jucat cu o echipă care am înțeles că are ca obiectiv cupele europene, e bine. Nu vreau să simt nimic până când nu pun mâna pe trofeu. Eram acolo, nu a ieșit niciodată.
Un arbitraj splendid, foarte frumos, mi-a plăcut. Serios, a fost foarte bun, ne-a ținut în meci. Au fost nervi, înjurături, a știut domnul Bîrsan cum să gestioneze. Nu mă interesează ce se spune despre mine.
Nu mă interesează decât de un singur om, doar părerea dânsului. (n.r- Hagi?) Da! Atât mă interesează! Îmi dau viața la antrenamente să iau un titlu pe care nu l-am mai văzut de 8 ani și stau să ascult ce spun unii despre mine?”, a spus Coman la flash-interviu.
Florinel Coman, susținut de fiică și soție la derby-ul cu Rapid
Galerie Foto
VIDEO Rezumat FCSB - Rapid 2-2
Clasament Play-Off
Etichete: gigi becali , florinel coman , transferuri fcsb , risto radunovic , fcsb-rapid 2-2 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții