Exclusiv Iftime, verdict dur în privința lui Dinamo: "Nu o să vină nimeni să plătească datoriile"
articol scris de Digi Sport25.01.2021, 15:47
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FC Botoșani a învins clar Dinamo, scor 4-0, iar patronul moldovenilor, Valeriu Iftime, spune că este foarte greu ca cineva să vină și să plătească datoriile "câinilor".
Iftime se bucură pentru victoria obținută contra lui Dinamo, dar recunoaște că a întâlnit un adversar aflat într-o situație dificilă: "De când pierd bani în fotbal, nu m-am gândit că ar fi un mare eveniment să batem Dinamo. Cu toate acestea, m-am bucurat aseară, chiar dacă Dinamo este o echipă rănită. A fost un meci frumos, Dinamo încearcă să joace fotbal și aseară am avut un portar bun. Am și avut noroc să dăm gol la început.
Iftime, verdict dur în privința lui Dinamo: "Nu o să vină nimeni să plătească datoriile"
Eu nu cred că cineva, oricât de mulți bani ar avea, ar veni acum la Dinamo ca să plătească datoriile din trecut. Aici e marea problemă! Brandul Dinamo nu s-ar pierde nici în Liga 4, ar fi bine să-l ia cineva din Liga 4. Așa poți să construiești un club fără datorii. Să vină acum cineva, în România, în timpul pandemiei, să plătească patru-cinci milioane din urmă, este foarte greu.
Pentru noi e bine că s-a întors Keyta. A fost un transfer turcesc, s-a dus și nu a fost. Eu i-am dat drumul, fiind în ultimele șase luni de contract, acum o să-i caut o ofertă la vară", a spus Iftime, în cadrul emisiunii Liga Digi Sport.
VIDEO Rezumatul partidei FC Botoșani - Dinamo 4-0
Suporterii acționari pot ține clubul în viață
În cazul în care actuala conducere va fi înlăturată, cu toate că Pablo Cortacero a anunțat răspicat că nu are de gând să cedeze acțiunile, Dinamo va fi controlată de suporteri, care dețin acum 20% din club. Andrei Gerea susține că fanii au puterea să salveze echipa din impasul financiar în care se află în momentul de față și chiar să o susțină în continuare, alături de posibili viitori sponsori.
”Suntem siguri că se poate salva clubul, dar trebuie să scăpăm de acești escroci din acționariatul clubului. DDB poate ține echipa, am trecut de 1.000.000 de euro în mai puțin de un an. E limpede că echipa poate fi salvată, prin această formulă, de socios, alături de care vor veni sponsori”, a transmis Andrei Gerea.
Până la rezolvarea problemelor de natură administrativă și financiară, Dinamo trece printr-o perioadă grea și din punct de vedere sportiv. Echipa antrenată de Ionel Gane a pierdut ultimele două jocuri, 0-1 cu Chindia și 0-4 la Botoșani, și este pe locul 11 în Liga 1, cu 19 puncte acumulate în 18 etape. Etapa viitoare, Dinamo va juca împotriva lui Gaz Metan Mediaș, meci programat miercuri, de la ora 20:00, în direct la Digi Sport 1.
Etichete: valeriu iftime , meciuri dinamo , botosani dinamo live video , meciuri botosani , patron botosani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții