Ianis Hagi, declarația-zilei, despre plecarea de la Viitorul: ”Nu știu, întrebați-l pe patron!”
25.04.2019, 00:12Nations League: Grecia - Anglia, joi, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
Ianis Hagi (20 de ani), unul dintre cei mai mediatizați jucători ai momentului din Liga 1, a oferit declarația-zilei în momentul în care a fost întrebat dacă și unde va pleca de la Viitorul la finalul acestui sezon.
”Nu știu, întrebați-l pe patron! Acolo vin ofertele”, a fost reacția de milioane a lui Ianis Hagi, în condițiile în care patronul la care s-a referit este chiar tatăl său, Gică Hagi. Băiatul ”Regelui” a spus că el este focusat, momentan, doar pe campionat.
”Cum am spus, în timpul campionatului mă gândesc la meciurile pe care le avem. După ce se va termina campionatul și competițiile, cred că va fi momentul potrivit ca să vorbesc despre transfer”, a mai spus Ianis Hagi, înaintea returului cu Craiova, din semifinalele Cupei României.
Va ajunge Ianis Hagi la FCSB? Gigi Becali e convins că transferul se face!
Gigi Becali are gânduri mari pentru sezonul viitor: visează să-i aducă atât pe Ianis Hagi, cât şi pe Gică Hagi la FCSB! ”Obiectivul numărul 1 pentru mine e să-l iau pe Ianis. Să vedem dacă pot să-l iau. În sezonul următor, Ianis o să fie în vestiarul FCSB!
Vreau să dansez pamporea la anul pe Arena Naţională cu Ianis în vestiar, după ce luăm campionatul. Şi vă mai zic una, mi-a trecut prin cap să dansez pamporea cu Ianis şi cu Gică. Îi vreau pe cei doi Hagi la FCSB! Acum pot să zic, că a trecut meciul", a declarat Becali la Pro X.
”Eu dacă-l iau mâine pe Ianis, îl pun direct căpitan. Știți de ce? Ianis are personalitate de căpitan! El poate să conducă echipa din teren. Nu am discutat niciodată cu Gică de un eventual transfer. Am vorbit, așa, în glumă. Eu cred că în Belgia sau în alta parte, unde merge, poate să dea și chix.
Dacă ar accepta Gică, aș pune clauza: joacă titular meci de meci, în contract. Sau că nu poate fi schimbat! Dacă pleacă de la Viitorul, costă 3-4 milioane. 3 milioane! De la Steaua, iau 40-50! Lui Gică îi dau 3 și cu 20% din 50, adica îi mai dau 13. Deci 16 milioane!”, a mai spus patronul roș-albaștrilor.
Gică Hagi vrea ca Ianis să se transfere înainte de Euro 2019 U21!
Ianis Hagi se află pe lista mai multor cluburi importante din Europa, AS Roma, Sevilla, Girona, Anderlecht, Standard și Genk sunt pe urmele jucătorului de 20 de ani. ”Regele” a anunțat deja că Ianis va pleca în această vară de la Viitorul.
"E adevărat că are oferte din Spania, din Italia, din Belgia, din toate ţările. E foarte curtat, există interes de peste tot. Mai avem o lună şi jumătate, să vedem cum ne mişcăm. Depinde cât de repede se vor mişca cluburile care vor să îl ia. Eu zic că din vară pleacă.
Eu mi-aș dori dinainte de Euro 2019, ca să fie liniștit”, a spus Gică Hagi, la Digi Sport, în cadrul emisiunii ”Fotbal Club”.
- 20 de ani are Ianis Hagi
- 3,5 milioane de euro e cota de piață a lui Ianis Hagi
- 10 goluri și 6 pase decisive în 32 de partide în toate competițiile a reușit Ianis, în acest sezon, pentru Viitorul
Etichete: gica hagi , gigi becali , ianis hagi , cfr cluj viitorul , oferte ianis hagi , ianis hagi fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții