Ianis Hagi a anunțat când va pleca de la Viitorul. ”Vreau să fiu cel mai bun din lume!”

09.02.2019, 16:37
  • Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1

  • Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1

Ianis Hagi (20 de ani), vedeta celor de la Viitorul, are gânduri mari din punct de vedere profesional. Băiatul lui Gică Hagi, care a tras un semnal de alarmă după eșecul cu Astra, 0-3, visează la ”Balonul de Aur” și știe că pentru asta are nevoie de performanțe. Tocmai de aceea a anunțat când va pleca de la gruparea din Ovidiu.

”Sper ca într-o zi să ajung celpuțin la performanțele pe care le-a atins tata. Vreau să acumulez cât mai multe trofee, atât cu echipa, dar și pe plan personal. În fiecare zi încerc să fiu cel mai bun, să devin cel mai bun din țară, dar li din afara țării. Vreau să ajung cel mai bun fotbalist din lume.

Vreau să progresez, e bine că vine și Euro 2019”, a spus Ianis Hagi, premiat în cadrul Galei Alexandrion. Fostul fotbalist al Fiorentinei a continuat: ”Mie mi-a plăcut performanța de mic, îmi plăcea să câștig indiferent de meci. Așa am fost învățați și la Academie.”

Băiatul ”Regelui” știe că pentru a-și putea îndeplini visul trebuie să facă pasul de la Viitorul spre o echipă mai bună. ”Deocamdată sunt aici, mă concentrez pe ce am de făcut. Cred că a fost o decizie foarte bună să mă întorc, mai ales după premiile primite. 

Sunt fericit, îmi place ceea ce fac, îmi place să mă uit mereu în viitor iar când voi face pasul, peste 6 luni, un an sau mai încolo, vreau să iau decizia cea mai bună pentru mine. Să mă duc undeva unde pot să joc”, a mai spus Hagi jr.

Ianis Hagi, dorit de Gigi Becali: ”Dacă joacă un an la Steaua, pleacă pe 20 de milioane de euro!”

Ianis Hagi este dorit foarte mult de Gigi Becali la FCSB. Patronul roș-albaștrilor este convins că fotbalistul va avea o cotă infinit mai bună după ce va îmbrăca tricoul roș-albaștrilor. 

”Pe Ianis nu pot să-l iau, dar îmi mai place și Vînă. Am vorbit cu Hagi și a zis că mi-l dă dacă am nevoie. Dacă vrea să ia bani mulți pe Ianis, eu pot să fac asta. Mi-l dă până în vară și pe urmă pleacă pe 20 de milioane de euro. Dacă joacă un an la Steaua, pac - 20 de milioane.

De la Viitorul nu poate să plece pe sume mari. Pe sume mari pleci de la echipele mari. Acum, să nu se supere Gică Hagi pe mine. Asta e părerea mea”, a spus Gigi Becali.

Gică Hagi, la 54 de ani: " Să ia cineva Balonul de Aur şi să ne mândrim cu el!"

Gică Hagi este cel mai de succes jucător român. La echipa națională, Hagi a marcat în cele 125 de selecții 35 de goluri, fiind la egalitate cu Adrian Mutu. De asemenea, FIFA l-a inclus pe lista primilor 100 de fotbaliști din istorie. Hagi ar vrea ca și alți jucători români să intre în acest top select și, de ce nu, să îl depășească.

"Ar fi cea mai mare fericire ca cineva să mă depăşească. Să ia cineva Balonul de Aur şi să ne mândrim cu el. Cred că va ajunge un jucător român la Barcelona sau Real Madrid. Eu îi cresc, văd ce vine din spate. Avem fotbalişti cu personalitate, cărora le place scena şi nu se sperie. Au nevoie doar de o echipă unde să se dezvolte şi să ajungă la nivelul cel mai mare, aşa cum am ajuns şi eu", a conchis Gică Hagi.

Etichete: gigi becali , ianis hagi , transferuri fcsb


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O familie întreagă a pierit pe „Drumul morții”, la Suceava: a intrat cu mașina într-o cisternă și a luat foc. Imaginile tragediei

Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la Suceava. O familie întreagă a murit, după ce mașina în care se afla s-a izbit de o cisternă și a luat foc. Cauza accidentului ar fi o depășire neregulamentară.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Laporta a avut ultimul cuvânt, după ce Flick l-a cerut pe Rațiu la Barcelona! Decizia președintelui

Ce lovitură! Barcelona a crezut că a câștigat lupta pentru Andrei Rațiu, dar s-a înșelat

Gigi Becali, lovitură de proporții în afacerea cu Dan Șucu! "S-a ținut de cuvânt. 100 de milioane"

Georgina Rodriguez a primit ”cel mai dorit” cadou din lume

Americanii au tras concluzia, după ce Simona Halep s-a retras de la Australian Open

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

18.000.000€ pentru prima lovitură a lui Dan Șucu la Genoa! Omul de afaceri a dat ordinul

Drăgușin, Van de Ven și Romero sunt OUT! Decizia anunțată de antrenorul lui Tottenham

Dorit de Rapid, Dinamo și FCSB, Juri Cisotti a ales

Nu sunt 25.000.000€! Suma pe care Rayo o cere pentru transferul lui Andrei Rațiu

Citeşte şi

Ianis Hagi, urmărit din tribune de tatăl său! Nota primită după 100 de minute jucate de "Boxing Day"

Ce au scris scoțienii, după ce "Regele" a luat avionul și l-a urmărit pe Ianis Hagi din tribune

PEROZAmal Clooney, șic în blugi scurți, în Saint-Tropez. Romanticul George Clooney, atât de fericit alături de soția sa

FILM NOWCum arată azi Marv, unul dintre bandiții din „Singur Acasă”. A renunțat la actorie: „Acum trăiesc cu adevărat”

Golgheterul a refuzat oferta patronului care l-a ajutat cel mai mult în carieră pentru a juca la un club cu pretenții citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a dat și trofeul pentru cel mai slab fotbalist român din 2024: "Un ciuruc" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față, acoperit de sus până jos

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față, acoperit de sus până jos

Digi World

Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”