I-a luat apărarea lui Ionuț Negoiță: "Eu, Ilie Dumitrescu, mi-am dat demisia, deși eram pe primul loc! Uite așa"
30.10.2019, 08:17Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Ilie Dumitrescu, analistul Digi Sport, i-a luat apărarea lui Ionuț Negoiță, cel care a anunțat că dorește să vândă clubul Dinamo pentru doar un leu, dar cu anumite condiții.
Fostul antrenor de la FCSB a comparat situația oficialului de la Dinamo cu momentul din 2010, când chiar el era pe banca "roș-albaștrilor", dar a luat decizia de a-și da demisia.
Ilie Dumitrescu nu mai era pe placul suporterilor, care îi cereau să plece în timpul meciurilor.
"Eu eram pe primul loc și mi-am dat demisia de la FCSB că mi-au strigat unii demisia. Eu, Ilie Dumitrescu, mi-am dat demisia. Uite așa! Așa și Ionuț Negoiță. Când a văzut că nu mai poate, a ridicat mâna și a anunțat că pleacă. Adică e și înjurat, și cu banii luați la Dinamo!
El a venit să ajute clubul ăla și a ajutat. Nu mi se pare normal să fie înjurat de suporteri. Eu îl înțeleg pe Negoiță. A încercat să facă performanță, dar ce să facă acum, să nu mai iasă pe stradă?", a fost de părere Ilie Dumitrescu.
Ionuț Negoiță a anunțat că vinde Dinamo pentru doar un leu
Clubul Dinamo a organizat marți o conferință de presă în care Ionuț Negoiță a anunțat că vinde pachetul majoritar. 1 leu este suma cerută de finanțatorul alb-roșiilor, însă cel care va veni să preia gruparea din Ștefan cel Mare va trebui să plătească datoriile la zi, adică 500.000 de euro.
"Am decis ireversibil, deja de doi ani, să ies din fotbal. Am avut negocieri cu greci, arabi, chinezi, români. Am încercat să vând acest club și să găsesc o soluție care să facă mult mai mult decât am făcut eu.
Din păcate marea majoritate au dat înapoi, dat fiind că nu avem casa noastră. Știți bine, cu stadionul lucrurile sunt blocate, iar acesta e un lucru extrem de important.
Am promis acum câteva luni că într-o lună voi ceda acțiunile. Am avut discuții cu domnul Florică, dânsul mi-a povestit de fonduri de investiții, un proiect ambițions, 5 milioane pe an investiți și am tot sperat că lucrurile sunt serioase, chiar dacă majoritatea îmi spuneau că nu e cazul să am încredere.
Am cedat, am negociat, am fost de acord cu toate propunerile, chiar dacă s-a plecat de undeva de sus și s-a ajuns către zero. Dar, mi-am dat seama că au fost doar povești și dorință de publicitate. Nu mai contează, odată ce mi-am dat seama că e o gogoașă umflată. Am spus că cel/cei care vin să nu aibă o povară și banii pe care îi au să îi investească în club.
Ca urmare, decizia mea a fost și este ca pachetul de 51% să îl vând pe un leu. Asta înseamnă că cei care vin trebuie să aducă 500.000 de euro în societate, pentru a aduce la zi datoriile scadente - salarii, furnizori. Nici nu se pune problema să dau clubul cuiva care nu are acești 500.000 de euro .
Aceasta este decizia mea. Voi fi destul de flexibil și cooperant cu cel care vrea să-i predau ștafeta acestui club.", a declarat Ionuț Negoiță.
Etichete: dinamo , ionut negoita , ilie dumitrescu , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții