Video Exclusiv Horia Mladinovici, ”cartonaș roșu” după prestația din meciul FC Argeș - FCSB! Nu mai puțin de șapte greșeli a comis arbitrul
articol scris de Digi Sport21.03.2022, 23:57
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Meciul dintre FC Argeș și FCSB, scor 2-3, în etapa a doua din play-off-ul Ligii 1, a fost marcat de numeroase decizii controversate ale arbitrului Horia Mladinovici.
Ion Crăciunescu: "Mladinovici ar trebui să primească cel puțin opt etape de suspendare"
La emisiunea Fotbal Club, fostul arbitru internațional Ion Crăciunescu (71 de ani) a analizat toate fazele controversate și a concluzionat că Horia Mladinovici (37 de ani) a comis multe greșeli.
Din analiza lui Ion Crăciunescu, Horia Mladinovici are patru momente importante pe care le-a judecat corect, dar a comis șapte erori, dintre care patru au fost grave.
Fazele analizate de către Ion Crăciunescu din meciul FC Argeș - FCSB
- Minutul 7 - Fault Dumitrașcu (FC Argeș) asupra lui Olaru (FCSB); Verdict: cartonaș roșu Dumitrașcu (Horia Mladinovici a dat doar cartonaș galben)
- Minutul 34 - Tofan (FC Argeș) cere penalty pentru un henț la Miron (FCSB); Verdict: penalty pentru FC Argeș (Horia Mladinovici a lăsat jocul să continue).
- Minutul 41 - Tănase (FC Argeș), în duel cu Cordea (FCSB); Verdict: fault pentru FCSB și cartonaș galben pentru Cristi Tănase (Horia Mladinovici a lăsat jocul să continue).
- Minutul 42 - Penalty pentru FC Argeș, pentru intervenția lui Mamut (FCSB) asupra lui Ganea (FC Argeș); Verdict: penalty pentru FC Argeș (decizie corectă a lui Horia Mladinovici).
- Minutul 55 - Penalty pentru FCSB, pentru intervenția lui Tofan (FC Argeș) asupra lui Olaru (FCSB); Verdict: penalty pentru FCSB (decizie corectă a lui Horia Mladinovici)
- Minutul 59 - Andrei Miron (FCSB) trimite mingea către portarul Târnovanu; Verdict: lovitură liberă indirectă pentru FC Argeș (Horia Mladinovici a lăsat jocul să continue)
- Minutul 61 - Intervenția lui Șerban (FC Argeș) asupra lui Tănase (FCSB); Verdict: cartonaș galben pentru Șerban (Horia Mladinovici n-a luat nicio decizie)
- Minutul 68 - Eliminarea lui Șerban (FC Argeș) după conflictul cu Tănase (FCSB); Verdict: cartonaș roșu pentru Șerban (decizie corectă a lui Horia Mladinovici)
- Minutul 71 - Penalty pentru FC Argeș, după intervenția lui Crețu (FCSB) asupra lui Said (FC Argeș); Verdict: nu a fost fault (decizie eronată a lui Horia Mladinovici)
- Minutul 74 - Duel în careu între Tănase (FCSB) și Tofan (FC Argeș); Verdict: nu a fost penalty pentru FCSB (Horia Mladinovici a luat decizia corectă).
- Minutul 78 - Intrarea lui Raynov (FC Argeș) asupra lui Popescu (FCSB); Verdict: al doilea cartonaș galben pentru Raynov (Horia Mladinovici a lăsat jocul să continue).
"Îi dau cartonaș roșu. Ținând cont de antecedente, ar trebui să primească o suspendare de la opt etape în sus. Dar poate va arbitra în etapa următoare, pentru că are susținători", a spus Ion Crăciunescu la Fotbal Club.
VIDEO Analiza fazelor de arbitraj de la meciul FC Argeș - FCSB 2-3
VIDEO Rezumatul meciului FC Argeș - FCSB 2-3
Etichete: liga 1 , arbitru , ion craciunescu , craciunescu , play off , fc arges , fcsb , horia mladinovici
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții